Mama a fost o femeie exagerat de cuminte, dar tot avea o vorbă: mai ușor păzești o turmă de capre... decât o singură femeie.
Vrei să păstrezi ceea ce ai.
Cred că e cazul să ne dăm singuri două palme să ne revenim: nu avem nimic. Deci n-avem ce să păstrăm. Nu în modul clasic.
Nu ne cumpărăm femeie.
Nici nu le luăm în leasing... chiar dacă banii pe care-i pierzi la divorț seamănă un pic cu rata reziduală.
Nu există seif în care s-o pui când mergi la serviciu.
Nici agenție de asigurări care să asigure riscul... îndrăgostirii de altul.
Nici riscul ca tu să te îndrăgostești de alta... dar... desigur... asta nu e o problemă... că doar noi suntem bărbați...
Nu poți să o pui în lesa exclusivităților cu un colier scump.
La un moment dat se simte rece și o să prefere niște mâini calde ceva mai jos pe corp.
Nu poți să-i iei cheile de la mașină când vrea să plece singură la dracu-n praznic-city, că pleacă și cu trenul. Și se duce altul s-o aducă. Poate chiar cu o mașină mai mișto decât a ta.
Așa cum te adormi în fiecare seară, lași totul pe pilot automat... bătăile inimii, respirația... și corpul tău se întoarce la viață a doua zi pentru că iubește viața... ea se va întoarce la tine în fiecare zi.
Pentru că asta face.
Asta facem.
Putem să alegem în fiecare zi. Și alegem în fiecare zi la fel.
Nu pentru că suntem constrânși, convinși, cumpărați mai subtil sau mai grosier.
Pentru că vrem.
Iar când nu mai vrem... nu mai contează nimic. Dor planurile de viitor făcute împreună, dar încet-încet ele devin doar un trecut care nu se va mai repeta.
Dor obiceiurile pe care trebuie să le schimbăm.
...explicațiile pe care suntem obligați să le dăm...
Ustură unele remarci. Nu e chiar felul în care vrei să te remarci..
Dar tot pleci.
Și atunci se rupe ceva ce rar se mai face la loc.
E mai ușor să o faci să nu plece.
Să o aduci înapoi... e lucrul dracului... a luat deja decizia o dată... iar a doua oară... îi vine mai ușor rolul.
