Textul nr. 6 selectat pentru concursul I WANT YOUR TEXT!
De Andrew Jordache.
...............................
...............................
Se anunta o zi nesemnificativa, tocmai pentru ca in ultimii ani nu prea mai avea incredere in cei din jurul sau , si cu atat mai mult nici macar in situatii convenabile...sufletesti... In sfarsit, dupa lupte interminabile cu ziua clasica monotona si aproape de neobservat, daca s-ar fi uitat inapoi ca si timp, s-a trezit brusc intr-un local, alaturi de cateva cunostinte, incercand cu o usoara disperare sa se mai agate de inca o seara de relaxare si distractie. Nu ca n-ar mai fi fost, insa doar cu o raritate neobisnuit de intalnita. Si incepe, cu o vorba, cu un shot, cu o bere, razand usor fortat. In jur pitiponceala cat incapea, oameni disperati sa se afirme, ca si stil dar si ca vestimentatie. Marlanii de mall, prezenti la datorie, dar ca de obicei, neinteresanti pentru nici o specie de feminista convinsa din local.
Se incinse atmosfera, muzica incepea sa capete un usor sens, si culmea, picioarele incepusera sa se miste singure, de parca doar alcoolul mai putea sa aprinda ceva din vremurile vechi , pe cand doar o privire era suficienta sa sara omul de pe scaun si sa chiuie pe La bomba - Africa. Trece timpul, indiferenta se instalase deja ca si cand totul decurgea asa cum era de asteptat. Dar parca stia el ca se alineasera astrele in asa fel incat sa-i trezeasca amintiri si senzatii demult uitate? Nici vorba.... si uite asa, dintr-o prostie, se rasuci catre partea cu barul, loc in care se imbulzeau vreo 5-6 insi sa convinga o biata fata sa danseze cu ei, sa accepte un pahar de ....ceva.... sa afle un nr. de telefon... orice atentie...ca deh asa e barbatul, i se pare ca daca se uite ea nu stiu cum, atunci vrea atentie.... whatever.... Si nu stia de la ce a pornit senzatia, dar pentru o fractiune de secunda, se cam oprise timpul in loc, s-au intalnit cele doua priviri de parca se cautau, nestiind unul de existenta celuilalt. Am tradus acea privire ca fiind fatidica, mi s-a parut cea mai potrivita caracterizare.
O invita la dans: Dansezi? zice el, Tocmai vroiam sa comand ceva... zise ea...Comanda dupa dans, el de colo, Ok! zise ea mirata, culmea era un raspuns logic, nu se astepta, cel mai probabil era singura abordare de acel tip de pana atunci. Atat a fost de ajuns... Cu toate ca s-au calcat reciproc, si se gandeau fiecare la altceva, inafara de dans, cu toate ca s-au prezentat, si el i-a uitat numele de familie (de la atatea shots, dooooh...) i-au dat inainte , fara se se gandeasca la consecinte, de parca ar fi fost vreuna... Se pare ca incepeau sa apara, consecintele, ea a fost incredibil de seaca si a zis: Sunt deja combinata.... el bineinteles : Asa, si? Dansam, doar nu ne casatorim... Ea zambi, cred ca ii placuse raspunsul.
A durat pe putin 1 ora continuu perioada de dansuri, se misca el asa cum se pricepea cel mai bine, nu-l invatase nimeni la scoala de dans, dar se descurca de minune, interesantul insa se instalase atunci cand observa cu stupoare, ca oricat o invarti el, oricat o trasese dupa el, oricat o calcase (chiar daca doar la inceput) ea se mulase perfect dupa el , pasii se potriveau ca manusile la maini. Fantastic! Si erau doar dansuri. In sfarsit, ies afara, la racoare, era insuportabil de cald, la o vorba, se observa usor fata lui tampa, zambetul incredibil, pana la urechi, sclipirea din ochi (o fi fost alcoolul), si incepe atacul sau, nemilos. La sange.... avea nevoie ce-i drept, sa se hraneasca din nou cu ambrozia feminina, sa guste din ceva aproape la fel de interzis pe cat de uitat. Si ea, se fastaceste, se invarte, da sa plece, dar parca o retine ceva, combinatia de care spunea nu prea mai conta.
Mai trece un ceas, mai trec doua, trebuie sa se retraga, si incepe bataia in retragere, nestiind de altfel ce vroia omul ala de la ea.... ceva de-o seara? un simplu flirt? poate ca da, poate ca nu.... Orisicum, lui i-a placut, sa se afirme in mod natural, sa vorbeasca pe sleau, sa fie usor agresiv, sa fie refuzat si sa incerce din nou, ca la clasa I, la tabla, ascultat de fiecare data, dar mereu perseverent, pana prindea lectia.... A si condus-o spre casa, gen 1960, prin zapada, usor racoritoare, cu fulgii mari in fata, si pe parul ei superb, cret, volumizat, saten si bine ingrijit, stralucind ca o seara de Craciun. A, si de mana, dupa doar 4 ore de cand se cunosteau, vorbind despre tot si toate, fara angajamente sau scrupule, fara ganduri ascunse, doar pentru ca fiecare dintre ei AVEA CU CINE! S-au oprit aproape de locuinta ei, au mai stat vreo ora, si-au recompletat cunostintele.... unuia despre celalalt, mirati ca au atatea in comun. Cu imbratisari dupa, cu senzatii demult pierdute in zare, inhibate in interior, dupa usi groase, si lacate mari cat orase intregi. Dupa ziduri inalte pana dupa ceruri, pentru a fi in siguranta, pentru a nu innebuni din cauza unor trairi pe care societatea mondena nu-ti da voie sa le urmaresti pana la capat. Si a fost reciproc, cu toate ca ea, balanta, n-a fi recunoscut niciodata in fata lui ca asa ar fi, dar clar nici nu avea nevoie. Un sarut usor pe frunte, pe obrajori, si o strangere calda la inima au incheiat o seara incredibila. El a comis-o, a vrut mai mult, parti ale corpului au fost atacate aproape brutal, dar a fost iertat, pe parcurs.
Astazi, dupa discutii interminabile la telefon, pe mess, prin mesaje, dupa mici neintelegeri de la aproape orice, dupa ce au descoperit cu stupoare, in FIECARE zi ca au foarte multe in comun, ca apar coincidente aproape fantasmagorice odata la nu stiu cat timp, si-au privit in fata adevarul si au incercat sa dea sens alinierii planetelor din acea seara. Ea ramane fidela, el putea sa incerce orice. El regreta, amarnic, nu ca nu il doreste, ci pentru ca a mia oara, incearca marea cu degetul, intra, gusta, se imbata cu apa rece, dar pana la urma refluxul il impinge la mal. Si se decid sa ramana amici, ea asigurandu-se astfel ca nu greseste cu nimic, ascunzandu-l pe el de ochii "taurului" din spatele ei, iar el castiga o persoana deosebita, un suflet cald, neintinat de societatea jalnica si deploranta a secolului in care traim, o inspiratie in muzica, dans, munca, mancare, casa, si tot ce tine de viata sa. Este una care i-a trecut prin viata ca o furtuna scurta intr-o zi de vara dar care a racorit trupul secat de caldura interminabila a zilelor trecute. Este privita ca un trofeu, un ideal, un impuls de care are nevoie in viata de zi cu zi, sa se duca cat mai departe, sa reuseasca in ceea ce-si propune, sa devina acel cineva la care viseaza de mic copil. Si nu, nu este blonda, nu are sanii mari, nu are forme de invidiat, nu este Catherine Zeta Jones din tinerete cum nici el nu este Michael Douglas al anilor '80. Este un camp magnetic, format din doi opusi care se atrag conform legilor gravitationale, care prin natura lor nu vor putea sa ramane fideli unul celuilalt, pentru ca intotdeauna va exista o forta care sa ii desparta. Se potrivesc, au potential imens, dar totusi , SA NU VISAM cu ochii deschisi. Poate ca dragostea care s-ar fi infiripat ar fi fost magnifica, divina, dar nu te hranesti cu ea decat pana cand vrei ceva mai mult. E doar natura umana.
Foto: ScottDouglass
