Prieteni de unică folosință



(Foarte tare, după ce am pus anunțul pe facebook, văd că mulți vor să scrie, nimeni nu vrea să se semneze!! Am ales cel mai mișto text și mi-am bătut și capul să-i pun diacritice și am mai adăugat niște semne de punctuație aiurea sau nu... Știți cât de mult îmi plac cele 3 puncte... Mi-ar plăcea să-mi trimiteți pe viitor cu î și ă...
Poza aleasă e un pic de mislead...
Fără prea multă vorbă vă dau un text puternic al unei femei... pe mine m-a întors pe dos prima parte... aștept reacții de la voi, poate data viitoare se semnează...)
  
PRIETENI DE UNICĂ FOLOSINȚĂ.

Pe unii îi iei ca atare. Știi din start că sunt prieteni de conjunctură. De alții te atașezi ca proasta și te gândești, după o petrecere monstru de ziua ta, când ai umplut frapierele în club și erai înconjurată de 20 -30 de prieteni”... Unde sunt ei acum, când te simți atât de singură?

Te-ai întrebat vreodată unde au dispărut prietenii aceia formidabili de la primul tău job? Când ai plecat erau doi sau trei oameni cu care erai sigură că o să mai ieși! Tu i-ai mai sunat de vreo două ori, ei au promis că sună când se mai eliberează un pic... probabil au luat condamnare cu executare, că altfel nu se explică...

Dar băieții de la bloc care-ți povesteau tot? Le știai și viața sexuală mai bine decât nevestele lor de mai târziu... și totuși acum nu-i mai poți scoate nici în oraș la un suc în patru...

Dar prietenele pe viață din liceu? Ce mișto erau gagicile... mai puțin când îți spuneau... fată!...  ai slăbit prea mult!... iar tu simțeai că înseamnă de fapt: a dracului scoaba asta, n-are pic de celulită și ne fură toți băieții!
... prietenul de unică folosință care s-a jurat ani la rândul că nu e atras de tine? Mai era și rudă cu tine de gradul x... după ce ai refuzat să-i dai ceea ce spunea că nu vrea... ai mai tăiat un prieten de pe listă... unul care de fapt nu trebuia niciodată trecut acolo...
...mai dureros... prietenii care au venit la pachet cu iubirile tale... pentru că erau prietenii lui, iar tu erai atât de îndrăgostită, te-ai atașat și de ei. Păreau așa bine lipiți de tine, dar de fiecare dată când te-ai despărțit s-a făcut și partajul la prieteni și s-au smuls toți, dureros, ca fâșiile de ceară de la epilat.

Liceul ăsta... strada pe care ai stat... joburile... chiar și căsătoria... toate ți se par acum doar conjuncturi în care ai întâlnit prieteni de unică folosință. Doar că nu e ca la șervețelele umede și nu tu îi arunci la coș după ce s-a terminat. 

Tu te simți mototolită în pumn și aruncată ca un amănunt nesemnificativ din viața adevăraților lor prieteni.

Și vrei să găsești pe cineva care să te placă doar pentru tine. Cineva care să nu plece. Cineva care să nu te lase singură. Un prieten de folosință îndelungată. Ideal ar fi un tip, că despre prietenele femei ți-ai cam făcut o părere...

Un prieten mișto pe care să știi că te poți baza, care să te înțeleagă când ai toane, care să știe să te aducă înapoi din diva-mode, care să aibă replică, să vină noaptea în celălalt capăt al orașului doar pentru că l-ai sunat. Un prieten cu care să te înțelegi din priviri sau chiar din mai puțin. Cât de șmecheră ar fi treaba...

Dar știi care e problema? Dacă ai baftă să găsești unul care să facă toate astea... s-ar putea să strici tu tot și să te îndrăgostești de el!

La naiba... e ok să fii îndrăgostită de cel mai bun prieten?

Back to Top