Directorul hotelului, un finlandez rătăcit de mulți ani prin lume, a venit fără prea multă tragere de inimă la recepție. Cererea pe care trebuia să o rezolve i se părea totalmente inacceptabilă, deci știa deja ce va spune. Lucra de 20 de ani în branșă și putea să refuze în mai multe stiluri.
Tânărul care îl aștepta i se părea vag familiar. Încercă să se gândească de unde îl știe. Arăta ca un coleg de facultate încremenit în timp, un coleg neverosimil care nu ar fi îmbătrânit deloc. Zâmbi imaginându-și o reuniune de 20 de ani la care fiecare vine bine îmbrăcat, bine transportat sau bine însoțit... iar acest vrăjitor ar veni la braț cu tinerețea. La naiba... Finlandezul concedie gândul cu mai mult regret decât concedia cameriste, dar la fel de categoric.
Cererea?
Ca în orice hotel... o cameră.
Doar că această cameră era una specială: urcă și coboară după cum apeși butoanele și se numește lift. Cine mai pomenise așa ceva? Să închiriezi un lift dintr-un hotel?
Desigur... hotelul avea mai multe. 6... dacă vă place exactitatea.
Nu intra niciunul în câte o revizie de 24 de ore?
Ba da, sigur că da, iar băieții de la ascensoare chiar lăsau uneori impresia că dorm în lift în loc să muncească... și asta fără să plătească nimic hotelului, ba chiar din contră.
Banii nu erau o problemă.
Nici nu se aștepta să fie. Dorințele excentrice vin din partea unor oameni dispuși să plătească la fel de excentric.
Directorul trase grăbit o linie imaginară de apărare și se pregăti să plece. Principiile hotelului nu permiteau asta. Ca o curvă care te lasă să o fuți, ți-o suge, dar nu te lasă să o săruți, la fel hotelul își închiria camerele, dar lifturile nu.
Atunci se întâmplă imposibilul.
Tânărul îl invită la un pahar de vin roșu și o poveste. Finlanezul s-ar fi lipsit bucuros de povestea tânărului, dar simți un chef subit să bea vin roșu în timpul serviciului. Ca orice nordic, nu prea făcea asta...
Vinul și povestea au mers însă... perfect împreună. Încet încet, directorul se întorcea la tinerețea lui, la facultatea unde s-ar fi putut întâlni cu străinul din fața lui, la anii când chiar ar fi putut să fie el însuși străinul din fața lui.
Lucruri nebunești din dragoste? Desigur, făcuse... Nu e dragostea în sine un lucru nebunesc?
Ce anume? Nu putea să spună... Dar în minte i-a revenit buchetul acela de flori comandat de pe cealaltă față a globului. Buchetul pe care ea l-a păstrat sub formă de petale bătrâne, dar tot frumoase. Și-a mai adus aminte trupa de coveruri pe care a tocmit-o să-i cânte sub fereastră. A încercat să uite înjurăturile familiei ei și amenda usturătoare de la poliție... Dar mai ales și-a adus aminte momentul în care a trebuit să aleagă...
Îi venea să spună... Tinere... Am băut din cupa splendidă a pasiunii... te asigur să gustul de pe fundul ei este foarte amar.
Dar acum începea să creadă că niciodată nu a băut până la fund. N-a avut, poate, coaie...
Acest tânăr însă... era la al doilea pahar!!
Planul era nebunesc, dar simplu: fobia femeii lui față de lifturi putea să fie vindecată într-o singură noapte de iubire într-un elevator. Cele din hotel erau spațioase, deci numai bune. Din parcare și până la lift voia un covor roșu, iar în cabină un pat kinky, o frapieră cu Moet e Chandon și să se închidă toate camerele de supravegere.
Lipsit de atitudinea: “nu contează cât mă costă”, tânărul era chiar simpatic.
Finlandezul vedea deja oglinzile aburindu-se, femeia tremurând în același timp de frică și de dorință, sânii lipiți de oglinda rece în care bărbații își verifică sacourile, iar femeile machiajul...
Parcă auzea țipetele.
Și parcă vedea reacțiile ultragiate ale clientelei în fața ușilor închise pe care scrie... revizie...
Și pe bogătașul acela bolnav Alzheimer care locuia de doi ani în hotel pentru că uita să mai plece.Sau pentru că îi plăcea și își permitea să rămână. Parcă îl și vedea sunând la recepție că a rămas o femeie blocată în lift și țipă că vrea să iasă... Și parcă vedea recepționerul șmecher liniștindu-l că femeii îi e foarte bine în...
Zâmbea larg. Era foarte mișto ideea.
Apoi se întunecă...
Era mult prea complicat.
Și-ar putea pierde jobul.
Refuză din nou.
Tânărul plăti și se ridică de la masă.
Știa că va mai încerca alte variante...
Nu părea genul care să renunțe ușor...
Spre deosebire de el?
Principiul cercului îl adusese la aceeași decizie?
Nu bea până la fund?
Iar?
Iar nu avea... coaie?
...
Era deja la mașină când auzi pași grăbiți în urma lui. Era directorul cel inflexibil... gâfâia... Alergase după el...
După o oră de vorbit în engleză, acum, când reuși să vorbească... îi spuse într-o română impecabilă:
