Dintre toate abstracțiunile, timpul mi s-a părut mereu... cea mai vie...
Ce e drept, are o inimă rece, dar măcar ticăie! Fix o bătaie pe secundă.
Unii îl văd ca pe o limitare.
Alții, ca pe o șansă...
Unii îl folosesc
Alții... pierd timpul
Unii ezită
Alții decid
De cele mai multe ori decid pentru cei care ezită și care apoi se plâng că viața nu e dreaptă.
Viața nu e nicicum. Tu ești. Tu faci. Tu nu faci. Tu decizi să nu decizi. Să nu decizi azi... desigur, l-ai pălmui pe nesimțitul care ar îndrăzni să spună că eziți... tu nu eziți... tu cântărești bine lucrurile...
În Scent of a woman, scenaristul i-a pus în gură lui Pacino un discurs minunat. Păcat că se aplaudă la final. Ăla nu e discurs la care să te bucuri...
O frază m-a lovit în mod special...
Now I have come to the crossroads in my life. I always knew what the right path was. Without exception, I knew. But I never took it. You know why? It was too damn hard.
Personajul era astfel construit încât eu, care adesea am luat-o pe drumul corect indiferent cât de damn hard era... mi-am reprimat un gând șutuitor în fund la adresa scenaristului și am zâmbit. Să rescriem...
Now I have come to the crossroads in my life. I always knew what the right path was. Without exception, I knew. It was too damn hard but I took it. You know why?
Pentru că nu vreau (doar) să scriu discursuri care să-i instige pe alții să trăiască. Vreau să trăiesc eu însumi!
Viața noastră e doar un pod între două morți infinite. Să nu te amăgești, înainte să te naști ai existat la fel de puțin cum vei exista și după moarte. Poate că sunt ciudate vorbele astea de la un om care crede în Dumnezeu. Poate că dumnezeul meu e ciudat...
El nu-mi cere să mă rog, îmi cere să fac.
Nu-mi cere fidelitate față de El... îmi cere fidelitate interioară. Îmi cere să nu pun în pagină ce nu pun în practică...
Aștepți multe de la noul an? Și el de la tine...
Limitează-te să-l pierzi ezitând sau decide să-l folosești ca pe o șansă.
