Despre online dating și alți demoni. 10 greșeli despre care nu-ți va spune nimeni…





Hai să lăsăm ipocrizia la o parte! Am trecut din secolul vitezei în era lui ACUM!
Vorba unui fost client al meu, “Online va fi mereu mai simplu”. Chiar și să găsești p****. Pardon, voiam să spun dragoste :))
Când intri pe un site gen Tinder ți se pare că fiecare zi e BlackFriday la sex!
Bărbați la reduceri. 
Femei care și-au mai redus din… așteptări. 
Să te întâlnești efectiv cu 10 bărbați sau femei este ca un 2nd job. Să flirtezi cu 10 online într-o oră e nimic! Copy-paste mesages!
Iată cele mai mari 10 greșeli așa cum se văd ele după un studiu propus de scandalos de inteligentul meu prieten Bogdan. Nu te uita în lista de prieteni că am vreo 10 Bogdan și nici n-ai cum să știi dacă nu e un nume de cod. (Ce-o să-i placă gluma asta! Nume de cod :))))
5 pentru fete / 5 pentru băieți

Pentru ele

1. Nu-ți pune la profil o poză cu Monica Bellucci. Chiar dacă mai e câte un călugăr în vechiul schit care nu o știe, șansele să nu fie dezamăgit când vă înâlniți pe bune sunt zero. 

2. Nu există un timp prea scurt pentru răspuns. Revistele glossy care ți-au spus altfel sunt adesea scrise de femei ale căror vieți sentimentale sunt praf. Normal, stau prea mult la muncă :) Există însă un timp prea… lung. Unii s-au întâlnit deja în cele două săptămâni cu altele. Și una - care arată exact ca tine, dar nu ești tu - l-a sedus deja. 

3. Sindromul NEEEEEEXT! Era o emisiune pe MTV, NEXT! Unde fie o fată, fie  un băiat puteau să meargă mai departe cu o persoană sau să dea… “next”. Să vadă următoarea persoană. Online acest NEXT e al dracului de ușor. Dacă n-ai apucat să înțelegi nimic din tipul cu care vorbești nu e cea mai bună idee să te grăbești. Don’t swipe away a good heart. Nu-s pe toate gardurile. 

4. Nu-i arăta tot. Chiar și bărbații care tratează femeia “ca pe o bucată de carne” o preferă la început… ambalată :)) Dacă după aceea o frig sau o fierb la foc mic e altceva. 

5. Nu-i spune din prima tot ce NU vrei la un bărbat. Nu pentru că s-ar speria de cât ești de acră, ci pentru că mie, de exemplu, mi-ar fi foarte ușor să te mint frumos știind EXACT harta minelor! Lasă-le îngropate! 


Pentru ei. 


1. Nu poți să-ți pui o poză cu mașina la profil și pe urmă să te plângi că dai numai peste femei “pe interes”. Păi cine a început? 


2. Nici să te aștepți că vei găsi online altfel de femei decât vezi pe stradă nu e un pariu prea deștept! Vedetele Playboy NU sunt pe Tinder decât dacă au apărut pe copertă în anii 80 :) Bonus: Ai grijă că sunt multe platforme care plătesc “cliente false”. La fel și multe cluburi. 

3. Nu începe cu un mesaj general, nici cu unul copiat de pe net!!! Bună, Salut sau o glumă gen “Te-a durut când ai căzut din rai”.  Cu cât fata e mai frumoasă, cu atât mai multe mesaje primește. Le știe pe-astea. STAND OUT! 

4. Nu-ți pune selfie-uri la oglindă! Cunosc doar doi bărbați care (își) fac selfie-uri bune și pe ei așa a vrut Doamne-Doamne să-i arunce în lumea asta exagerat de prezentabili ca să ne facă pe noi de râs :) Pentru restul e mai safe să apeleze la un fotograf. Problema e că toți când ajung într-un studio și sunt întrebați “Care-i brief-ul?” răspund “James Bond”. WTF, man! N-ai văzut că Bond Girls mor toate? Cine ar vrea să fie partenera unui tip căruia îi mor toate partenerele!!!

5. Lipsa de răbdare e jale mare. Nu ți-a răspuns la mesaj, dar ai văzut că “ți-a dat seen?”. Dacă te grăbești să-i scrii că ai văzut și - mai rău - să-i reproșezi că nu ți-a răspuns ne faci toată haita de râs! Asta e meteahnă de femeie… și nu din cea mai deșteaptă. Sunt 1000 din motive pentru care un răspuns întârzie. Și unul pentru care nu vine niciodată. Că de fapt, a venit deja. Și tăcerea e un răspuns. 



Pentru că suntem în luna femeilor, concursul CARTEA VERDE de la GreenPoint are o ediție specială de 8 martie! 3(trei)...
Posted by GreenPoint Management on Sunday, 4 March 2018
Back to Top