Ma gandeam la copilarie, dar fara poezie.
Auzeam des de la tata: Pe usa sta numele meu!
Iar mine imi venea sa-i zic "Ia-ti usa si mei la dracu' cu ea!".
Sau mai spunea “Esti pe numele meu!”...
pe numele tau, dar pe picioarele mele!
Barbatii cred ca suntem un "factotum" in viata lor. Ca asa trebuie sa fie.
Cand ne casatorim, poliloghia suna:" la bine si la rau, pana ce moartea ne va desparti!".
Moartea casniciei, plictiseala?
Macar dupa moarte mai avem o a 2-a sansa. :))))
Ce nu spune la primarie, e: Marie, promiti ca ai sa: speli, calci, cosi gatesti, ca o sa faci pe sora medicala, psihologul, mama, bucatareasa, femeia de servici, invatatoarea, profesoara de germana, de mate, de muzica, de cunostintele naturii si de religie si amanta (numai a mea)?” :)))
Vin fraze ca aceasta si nu stii daca sa razi sau sa plangi:"Eu nu am facut temele cu tata, ci cu mama, asa ca nu-i cere mie sa fac teme!".
Pai se vede cat de bine te-a "sprijinit" ma-ta, ca esti ca un vrej de fasole (dar nu din cel care te duce la capcaunii din cer), fara arac te-ai face gramada!
Cate as putea sa iti scriu... Uneori nesimtirea neputinciosilor e nelimitata... e singurul lucru care nu are o limita, dupa parerea mea. Si drgostea, si speranta, si rabdarea.... se tot termina: o data, de 2 ori... se tot termina (Ioan Gyuri Pascu). Nesimtirea e ca o haina "second skin" invizibila dar "simtibila", mereu la purtator. For ever! Amin!
P.S: Sper ca intelegi ce am scris. Fara ochelari. Nici nu vreau sa vad bine. Vreau doar sa simt. In rest... faca-se voia Domnului, nu a domnului X. ( Aici daca puteam scriam "domnului X" cu o litera matunta, marunta).
