Procesul violatorilor din Vaslui. O lecție dură: pedeapsa maximă.



Procurorii au cerut pedeapsa maximă. Judecătorii vor da sentința LUNI. Familiile violatorilor au sărit la bătaie. Deja ați înțeles, nu?

Nu vreau să mai dau numele celor 7. Nu-s vedete. Sunt motive de rușine, de furie și de cerut pedeapsa maximă, așa cum s-a întâmplat astăzi. Nu este etic să fac estimări, dar e cinstit să admit ce simt: că nu trebuie să fie o sentință, ci o lecție. Nu trebuie să fie un mesaj pentru cei 7, ci pentru sute ca ei. Da, știu că e un gând care poate să sperie, dar într-o țară atât de puțin preocupată de educație este firesc să avem sute, poate chiar mii de oameni care nu sunt tocmai oameni. Om te face educația, altfel ești doar un cimpanezeu cu buletin și drept de vot. Acești “oameni” înțeleg doar de bici și justiția, așa anemică și blazată cum pare, ar putea să pocnească o dată din el.

Știu că e o afirmație riscantă, mi-o asum. 
Neglijarea educației, mai ales a celei morale, a fost mai riscantă. Și nimeni nu și-o asumă.
Presiunea din partea tuturor formelor cunoscute de media a făcut imposibilă mușamalizarea acestui caz. A făcut imposibilă clemența, care oricum n-ar fi fost meritată. 
După campania pornită de Virgil Ianțu, Bărbații adevărați condamnă violul, acum îl vor condamna cei în măsură să o facă. Judecătorii. 
Șansele nu sunt ca la pariuri aici. E un “meci” de totul sau nimic. 

De data asta sunt foarte încrezător. Pentru că nu mai este lupta unei fete. Este o luptă pentru viitorul multora. Și tații de fete sigur mă înțeleg mai bine decât mamele de băieți, dovadă că familiile celor 7 violatori, când au înțeles că nu e joacă și că luni s-ar putea ca toți 7 să aibă “viitorul asigurat” pe dureros de mulți ani, ei bine, acești cetățeni au sărit la bătaie. Poliția i-a luat și pe ei. 
În caz că mai era nevoie să ne gândim cum de au făcut ce-au făcut. 
Totul stă în educația primită. 
În înțelegerea a ce e bine și ce e rău care acum e tradusă ca “bine e ce-mi place mie”.
Sentința de luni va fi o lecție foarte dură, dar mai ales un început. 
Nu înseamnă nu. 

Back to Top