PA: Cum și-a convins o doamnă bărbatul să-și înșele… soția.

Bean by drkshp

Bărbații mint mai mult și femeile mai bine. De câte ori am zis asta? O să o tot zic, că viața îmi demonstrează că încă n-am înțeles cât de mare e diferența. 
O să o numim simplu doamna D. (doamna T. e prea notorie). Cum femeie curioasă e pleonasm, doamna D. se uita mai des în laptopul soțului decât sub pat, să vadă dacă s-a strâns praful.
Așa i-a găsit un cont pe un anume site de “dating”. 
Doamna avea deja cont pe acel site, dar nu simțea în asta nicio problemă, de vreme ce ea se mai plictisea la serviciu și un pic de atenție de la niște bărbați cu care nu plănuia să se întâlnească nu i se părea o problemă. La el, pe de altă parte, era.
Domnul D. avea o poză cu niște pectorali împrumutați, așa că doamna și-a schimbat repede poza de profil de pe acel site (un apus de soare) cu un decolteu. Real. Și-a făcut repede o fotografie cu telefonul, a modificat niște tonuri în instagram, apoi l-a abordat. 
Cu ce curaj să mergi cu o poză REALĂ, chiar și așa tăiată măiastru, nu știu. Cert e că domnul D. a avut o plăcută senzație de căldură când i-a răspuns la “Bună” cu “Bună sunteți dumneavoastră, domnișoară”. 
Ea l-a luat la mișto: Ești indecis. Ori ești politicos și-mi spui dumneavoastră, ori ești obraznic și-mi zici din prima k-s bună? Ce vârstă ai?
30
A mințit el. Tu?
35
A spus ea adevărul. 
E vreo problemă? Sunt prea matură pentru tine? 
Nope. 
S-a dat el pe limbaj de puști. Oricum nu arăți de mai mult de 18 ani. 
Of! S-a gândit ea. Tot cu replicile de acum 5 ani a rămas. 
Au urmat mai multe întrebări la care el a mințit și ea nu. 
El a răspuns cu nu la “Ești căsătorit?” “Ai prietenă” “Mă vrei doar pentru sex”
Ea a răspuns cu da la prima întrebare. “E vreo problemă?”
Nu era. 

În timpul acesta el a încetat să mai vorbească pe net cu orice altă femeie. 
Să fim cinstiți… și ea a încetat să mai vorbească pe net sau pe holurile de la job cu orice alt bărbat. Devenise însă expertă în selfie-uri parțiale. 
Acasă i-a propus să facă sex doar cu lumina stinsă. Lumina era stinsă, dar pasiunea părea mai aprinsă decât oricând. 
A venit și momentul când ea cea virtuală i-a propus să se întâlnească, dar a avut o pretenție. După ce l-a încins bine i-a cerut să-i spună adevărul. Ea “bănuia” chipurile că e căsătorit. Într-un târziu el a recunoscut. 
Atunci vreau să-i spui soției tale că totul s-a terminat între voi! Divorțez și eu. Sunt egoistă. Nu vreu să te împart. 
Seara dinainte fusese atât de bună încât era convinsă că el nu va fi de acord și avea de gând să-i mărturisească tot jocul. 
A izbucnit în plâns când el i-a zis: De multă vreme mă gândeam oricum să fac asta. Când fac dragoste cu ea mă gândesc numai la tine. Era cât pe ce să o strig cu numele pe care îl ai la profil. 
În acea seară el a venit mai târziu acasă. Și-a făcut curaj cu câteva sticle de bere. 

Ea îl aștepta cu bagajele făcute. Ale lui, nu ale ei. Că - așa e soarta ironică - locuiau într-o casă făcută cadou de părinții ei. În mână ținea niște print-uri. Erau fotografiile originale. În unele se vedea toată și zona din fotografie pe care o văzuse și el pe net era într-un chenar făcut cu marker-ul. 
Era evident că el își pregătise un speech, dar acum tăcea ca un student care “n-a picat pe subiect”.
După ce l-a făcut albie de porci i-a zis mai calmă. 
De fapt… știi de ce vreau să pleci? Știi de ce ai căzut în limbă după niște poze în care sunt eu? Pentru că de multă vreme nu m-ai mai văzut așa cum sunt. N-ai mai văzut că sunt femeie. 
Nu mai eram femeie. Eram nevastă-ta. 

Și uite că eu sunt femeie. Și vreau un bărbat care să mă facă să mă simt ceea ce sunt. Nu ce scrie pe actele mele. 

Foto: drkshp
Back to Top