Câte sute de kilometri sunt între partea stângă și partea dreaptă a patului?


Ce-ai face dacă ţi-aş spune că era o vreme în care oamenii puteau să rămână îndrăgostiţi chiar dacă la cinci dimineaţa plecau de acasă la cozi. El la lapte, ea la pâine. Sticlele atârnau greu şi el voia să o menajeze. Dar se ţineau de mână când ieşeau din bloc. 
Voi nu vă atingeţi nici în maşina personală. Dacă vreodată te-ar întreba de ce, tu ai răspunde că n-ai cutie automată. 
O minciună care vine auto...mat. 
Între jumătatea stângă şi jumătatea dreaptă a patului sunt 500 de kilometri. 
Iar tinereţea ţi s-a terminat de o jumătate de oră. 
Te uiţi la ştiri. Situaţia din Ucraina te îngrijorează. Dacă vin ruşii peste noi, ai putea să pierzi tot! 
Ce ai tu de pierdut? 
Tu care nu ai nimic luat separat? Voi care nu mai aveţi nimic în comun? 
Realizările voastre sunt o plăcuţă pe căsuţa poştală şi un plod care vă poartă numele mai departe. Culmea gloriei: să duci mai departe numele de Popescu. 
Popescu-junior e la o şcoală privată din care speraţi să iasă mai deştept decât voi. Nu mai are rost să schimbi. 
Cineva spunea că pe doi români căsătoriţi îi ţin mai bine împreună ratele decât jurămintele în faţa popii. 
Tu mai ai câţiva ani de plătit rate la casă după care poţi să te pregăteşti liniştit. 

Să mori.

N-am spus noi că „timpul va decide“?
Uite că a decis.
Ziua nu ştie dacă ai făcut ceva cu ea sau nu. 
Fiecare om poate să fie egalul visurilor sale! 
Numai dacă alege să lupte pentru ele. Pentru că în rea- litate eşti egalul faptelor tale. 
Timpul n-are nicio altă treabă decât să treacă. De ales alegem noi. Sunt câteva lucruri pe care nu le alegi: să te 
naşti, să faci varicelă, să te îndrăgosteşti şi totuşi multe femei cred că pot să iubească un bărbat pe care, de fapt, doar îl apreciază. 
Omul e plin de calităţi? OK! Jos pălăria, nu toate hainele! 
Nu bea, nu fumează, face sport. Îl putem propune pentru Comitetul Olimpic şi-l premiem cu o diplomă, nu cu o cină cu happy end. 
Are bani, carieră, viitor, maşină? Maşina rămâne în parcare, în pat urci doar cu el. 

E un tip sigur. Îţi garantează liniştea? În viaţă liniştea e un sinonim parţial pentru plictiseală. Avem toată viaţa de apoi să fim liniştiţi. 
E mai uşor să alegi să te desparţi de un om pe care ştii sigur că îl iubeşti, dar de lângă care te pun pe fugă defectele, decât să iubeşti un om pentru calităţile lui. Pentru ele îl apreciezi. Şi atât. 
Iar timpul degradează tot: imperii, sentimente. Ne degradează pe noi. 
Era o lege a lui Murphy: Ce începe bine se termină prost, ce începe prost se termină şi mai prost. 
Dacă la început nu e scânteie, când să apară un foc? 
Fraza asta de film care creşte glicemia: „O să învăţ să te iubesc“, e pentru oamenii care cred că pot să se îmbete bând apă dintr-o sticlă pe care scrie „Absolut Vodka“ graţie efectului placebo. 
Ce-o să faci? O să înveţi să-ţi accelerezi singură pulsul când îl vezi? Dragostea nu e un joc de glezne. Ai mai multe şanse să-ţi bată inima mai tare dacă ieşi la alergat. 

O să înveţi să tremuri de nerăbdare? Poate de frig. În decembrie, faza asta s-ar putea să-ţi iasă dacă ieşi puţin până afară. 
O să înveţi să vrei un copil cu el? Să-l priveşti pe micuţ şi să constaţi că are ochii lui ta-su. Nişte ochi care nu-ţi spun nici acum mai nimic. 

Nu. N-o să înveţi nimic, dar, ce e drept, timpul o să decidă. Că ai fost o fraieră. 

Back to Top