Nu-ţi place călduţ. Viaţa e prea scurtă pentru călduţ. Extremele nu mai par aşa extreme când îţi dai seama că viaţa fără riscuri nu are niciun gust.
Siguranţa. Toţi vor siguranţa. Când singurul lucru sigur e că o să mori.
Toţi trăiesc de parcă numai alţii mor şi tu ştii asta.
Treci printre ei încercând să-i trezeşti.
Oare ar fi bine?
Un om trezit se bucură de anii pe care-i mai are în faţă sau îi regretă pe cei din spate, când a dormit?
Se aruncă în apă când nu ştie dacă poate să înoate? Sau se acoperă înapoi cu plapuma ignoranţei, ca un corporatist care vrea să mai fure o oră de somn.
Eşti ca un vin care, în loc să te îmbete, te duce într-o stare de trezie mai interesantă.
Credeam că e un avantaj că iubim viteza. Acum ştiu că nimic nu garantează că ne va duce în aceeaşi direcţie.
Nu-i nimic. Se rup şi contractele.
Contractul meu cu tine e poza aia cu tine când te strâmbi. Aia pe care n-am arătat-o nimănui. Pentru că unul dintre cele mai senzale lucruri de pe lumea asta nu este să vezi o femeie dezbrăcată (o avea şi ea un trecut şi au mai văzut-o şi alţii), ci să o vezi aşa cum nu s-a mai arătat nimănui.
