Uniformizarea frumuseții sau Cum dăm înapoi când credem că mergem înainte.

De unde vine obsesia asta pentru sâni cupa D?
De unde goana după buze care fac imposibil un zâmbet cu două înțelesuri?
De ce să-ți scoți de bună voie și nesilită de nimeni două coaste?
Cine decide standardele frumuseții?
Revistele glossy? TV-ul? Come on!! 

Și în antichitate s-au gândit standarde pentru frumusețe, dar au existat mereu cel puțin două. Pentru bărbați, de exemplu, anticii glorificau frumusețea lui Apollon în rând cu cea a lui Heracles. Diferiți ca... de la cer la pământ, că doar unul era zeul luminii și al poeziei, iar cel de-al doilea se caftea cu monștri aici jos, pe pământ. Amândoi erau considerați etaloane de frumusețe masculină.
În Renaștere n-a fost gagiu care să ia în mână o daltă sau un penel și să nu vrea să ajungă la formula frumuseții supreme... S-au stabilit proporțiile ideale ale corpului, apoi au trecut la chip. Cum ei erau diferiți, formulele au ieșit... diferite. Ei și-au dat seama că treaba nu merge așa...  

Au trecut niște sute de ani... n-ar fi trebuit să evoluăm? Să ne ducă mai mult capul?
Chiar crezi că beauty se scrie cu b de la botox?
Chiar crezi că e firesc ca toți bărbații să-și dorească aceiași sâni? Eventual unii uriași, ca două airbag-uri care, în loc să te salveze, te îneacă?
Hai să facem puțină matematică...
Teoria reducerii la absurd: toate femeile sunt la fel, au ochii albaștri, sunt blonde, corp suplu, cur bombat, sâni cupa D, buze de sweet dreams. Lăsând la o parte faptul că ar trebui să-i pui o etichetă ca să știi care e a ta... cum ai justifica față de alții sau de tine de ce o dorești pe ea și nu pe alta?
Ce e drept, n-ai mai auzi niciodată întrebarea: ce are ea și nu am eu...
Frumusețea nu trebuie să fie standard pentru că frumusețea este o anomalie. Singura noastră șansă dacă vrem să generalizăm această anomalie... e să îndrăznim să fim fiecare frumoși în felul nostru.  

Back to Top