Dintre toate cuvintele pe care omul le-a inventat pentru lucruri pe care nu le înțelege sau care pur și simplu nu există... sunt două care îmi plac în mod special: respectabilitatea și stabilitatea.
Hellooooooo??!!!??!!
Suntem pe o bucată de piatră care se rotește bezmetic în jurul unei mingi de foc... Cam câtă stabilitate poți să ai tu, insignifiant locuitor al cataroiului galactic? Și cât de mult contează ce gândesc alți insignifianți despre tine?
Bucură-te în fiecare secundă de binele că ești și de mirarea că sunt...
Sau ai grijă cum te prinde poza de grup de la sfârșitul lumii... să faci... o figură frumoasă...
Oamenii se uită și la stelele care par nemișcate, dar după o vreme îi apucă invariabil căscatul. În schimb o stea căzătoare îi face să suspine... sau să exclame... sau să-ți pună o dorință... Uneori chiar dorința aia la care renunțaseră: să fie fericiți.
E mișto de tot și în același timp cum nu se poate mai nasol... că știi bine ce-ți trebuie să fii fericit, dar ți-e frică să faci ceva... să nu-ți pierzi... respectabilitatea și stabilitatea. Fericirea e volatilă, nefericirea, al naibii de stabilă. Și nici nu trebuie să ți-o aperi de hoți, că n-o vrea nimeni...
Fericirea e frivolă, nefericirea impune respect.
Ăștia stabili și respectabili nu sunt nici măcar stelele alea nemișcate la care cască lumea. Sunt mai degrabă stelele acelea pe care nu le vede nimeni cu ochiul liber, alea pe care le cumperi de pe e-bay cu 5 dolari.
