Aveam o poveste despre verișoara iubitei mele de atunci care venise la prima petrecere din viața ei.
Când pe la 10 n-am mai văzut-o nu mi-am făcut probleme. Că știam că trebuie să ajungă devreme acasă.
Vară-sa, însă, s-a făcut albă ca varul:
“Trebuia să ajungă devreme acasă, dar împreună cu mine”
Am căutat-o 3 zile…
Din fericire am găsit-o noi înaintea poliției, la unul dintre prietenii mei acasă.
Un caz fericit. Nu au ieșit deloc din casă. Doar sex, apă și niște biscuiți. Ca niște naufragiați în dorință.
Aveam o poveste, dar mai am și prea multe altele. Care nu s-au terminat bine deloc.
Un zid e un zid.
Ce îl transformă într-un zid de castel, în spatele căruia te simți în siguranță sau într-un zid de închisoare, pe care abia aștepți să-l sari?
Doar o convenție.
O interdicție.
De a intra.
Sau de a ieși.
Un părinte este un părinte.
Când încetează dragostea lui să mai fie un zid de protecție și devine un gard de sârmă ghimpată care strică tot?
Ar fi bine dacă aș știi. Pentru că și eu am o fată.
Când mi-a cerut prima dată să o duc la o întâlnire cu un băiat am luat mai întâi foc.
Apoi m-am bucurat.
Că mi-a cerut asta MIE.
Nu a fugit. Nu m-a mințit că merge la bibliotecă să-l citească pe Sadoveanu în sala de lectură.
Știu că am făcut bine, dar n-am învățat asta din cărți. Am fost DJ de la 17 ani.
Am văzut fete foarte tinere dând la boboci în timpul balului bobocilor. Uneori și în comă alcoolică pe o targă. Când luminile salvării concurau cu luminile disco.
“Vai, dar fata mea nu a băut niciodată!”.
“Păi tocmai de-aia” o repezea scurt medicul.
Aflam de fete și mai tinere date dispărute după ce au plecat cu indivizi dubioși de bună voie.
Promisiunile funcționează la 16 ani ca bomboanele perverșilor în parc la 5 ani.
Copiii care n-au avut niciodată voie să facă prostii mici fac direct prostii mari când scapă.
Singurul paznic care e tot timpul cu noi
este conștiința.
Dar pentru a dezvolta o conștiință
omul trebuie să învețe ce e rău și ce e bine.
Nu ce n-are și ce are voie!
