O foarte mică parte dintre mesajele primite (le-am modificat un pic ca să protejez intimitatea cititorilor)
Primul exemplu:
“A zis că vrea timp singur și am aflat că se iubește cu una de 17 ani. Crezând că o ajut pe fetiță am căutat-o să o “previn” ce fel de om e. Ea mi-a spus: Normal că te-a părăsit, nu vezi că ești bătrână?” Am 30 de ani și el 35! Ce părere ai? ”
Al doilea:
“Iubita mea m-a acuzat că i-aș fi amenințat telefonic fostul iubit! Am scos lista de convorbiri să-i arăt că nu e adevărat, dar din greșeală cei de la ****** mi-au dat LISTA EI. Ambele numere sunt pe numele meu. Am fost șocat să văd pagini întregi în care apărea un singur număr de telefon. Care nu era al meu! Să o confrunt?”
Trei:
“A spus că-l presez să mă ia de nevastă și de-aia pleacă! Am plâns și i-am zis că renunț total la idee, numai să nu renunțe la mine, dar dus a fost. În șase luni o lăsa deja pe alta însărcinată. Au făcut nunta și botezul în aceeași zi… Ea nu l-a presat?
Cei din urmă vor fi cei dintâi așa că răspund 3,2,1.
3. Nu l-a presat. L-a păcălit. Bărbatul, cu cât e mai plin de sine, cu atât e mai ușor de dus de nas. E ca o femeie ahtiată după complimente care face orice dacă se simte în centrul atenției.
De ce a mințit? Poate nici nu a mințit. E doar ursul păcălit de vulpe.
2. Are rost doar să știe că știi. Altfel nu te ajută decât dacă vrei să plătească ea convorbirile cu amantul :) Știu că e nasol să vorbească fix cu altul pe banii tăi, dar vorba unei cititoare “bine că n-ai luat vreo boală” :)
De ce a mințit? Pentru că se iubește prea mult și e mai bine să pari tu agresiv în ochii prietenilor decât să pară ea parașută.
1. Bărbații au parte de un conflict între generații mai puțin brutal decât femeile pentru că la noi frumusețea fizică nu este esențială. Fetele sunt adesea plictisite de băieții de vârsta lor, care nu prea știu să se poarte, și râvnesc la ce au femeile de 30 sau chiar de 40 de ani. Îmi pare rău să o spun, dar (în funcție de educație) băieții vor să POATĂ ce pot bărbații. Fetele vor doar SĂ AIBĂ. Să vină fericirea prin curier, la ușă, împachetată de cadou.
Pentru mine finalul este un moment al adevărului. Poate nu imediat, dar e ceva ce datorezi. E greu să spui “am greșit” și ți se pare inutil când știi că oricum PLECI. Nu mai ai nimic “de câștigat”. Problema este că mulți s-au obișnuit atât de bine să mintă încât nici nu mai cunosc valoarea adevărului. Se mint și singuri și ajung să se creadă. În loc să-i urăști, mai corect ar fi să-ți fie milă! De ei. Și de toți cei care vor avea ghinionul să se îndrăgostească de ei.
