Singurul afrodiziac care nu dă greș niciodată!





Oamenii stau ani de zile în joburi care nu le plac. Să ne mai mire că rămân în căsnicii în care nu sunt fericiți? 
Muza comentează: Măcar la job ești plătit… (ce-i mai place să mă întrerupă :))

Cu excepția cazurilor medicale, să iei pastile ca să te culci cu ea e ca și când ai bea ca să o vezi mai frumoasă. Când o iubești e frumoasă tot timpul. Sau când iubești ești beat tot timpul? 

Vorbește vinul? Mai bine să cânte direct! Să sară peste faza cu vorbitul :) 

Arome orientale, 
licori occidentale, 
amulete, 
lenjerie din dantelă neagră, 
lumânări parfumate, 
nights in white satin 
TOATE sunt doar o ramă 
care nu-ți folosește la nimic dacă nu-ți place tabloul!

Vinul poate să amplifice. Dar zero înmulțit cu oricât rămâne tot zero. 
Și ciocolata neagră poate să-ți dea idei. Vezi interviul din video :)

Radu F. Constantinescu si Dana Rogoz au povestit despre ciocolată și ce înseamnă colțul #neplictisitor. Ingredientele principale: o carte bună, consola de jocuri și cele doua pisici: Freud si Eva. 💛
Posted by Heidi Chocolate on Monday, 22 October 2018


Să citești 100 de romane de dragoste nu valorează mai mult decât să trăiești unul! 
Chiar și unul mai scurt. De 150 de pagini. De 100 de zile. De o vară. 
Poeții dau totul pentru o oră de iubire și lumea îi consideră nebuni. Oare nu e o nebunie mai mare să trăiești o viață fără gust? O ciorbă lungă a mediocrității?
Singurul afrodiziac care nu dă greș niciodată e dragostea. Și singurul “must have” în viața asta e fericirea.  
Back to Top