Și la femei cea mai întâlnită fantezie este un bărbat șarmant, atent și bun la pat. De care să nu afle soțul.
Intervenția Muzei:
O cititoare m-a întrebat: Ce se întâmplă când ți-a dat un inel și-a uitat de el? Ce înseamnă când soțul nu poartă verigheta?
În general nu se întâmplă nimic pentru că bărbatul dacă vrea să te înșele te înșeală oricum, pe femeile cu care ar putea să te înșele nu le sperie verigheta ba mai mult uneori le și excită.
Timp de trei ani noi nu am purtat verighete. Nu sunt fan bijuterii, dar după cununia religioasă tare drag îmi este inelul. Este singura bijuterie care nu mă incomodează.
În acest moment când vă scriu acest text de pe telefon din locul din dreapta cu verighetă pe stânga, Radu al meu conduce spre Constanța fără verighetă :)) Dar tot cu mine merge spre mare. Deci nu este un motiv de îngrijorare.
Ideea este să nu-ți creezi șcenarii în caz că el nu-și poartă "jurământul" că scenariile astea nu sunt cu happy end.
Cu orice risc o să vă spun ce gândesc. Verigheta nu înseamnă nimic. Este doar o promisiune încremenită în aur. Bărbații zic că verighetele sunt cele mai mici cătușe din lume. Prost material ne-am ales pentru cătușe! Aurul se rupe cu mâna și promisiunile cu timpul. Verigheta nu înseamnă nimic, dacă omul care o poartă nu înseamnă totul pentru tine.
Dacă ai vreun dubiu gândește-te că mai sunt și acei bărbați care își pocnesc soțiile cu verigheta pe deget. Oare doare mai puțin că o are pe mâna stângă?
Nu le luați pentru că mi-am pus fața pe ele, ci pentru că mi-am pus sufletul înăuntru! Când eram eu o tânără studentă...
Posted by Secretele Ramonei on Saturday, 10 August 2019
Intervenția mea:
O poveste adevărată care e sau nu o soluție la așteptări.
Să nu le diminuăm. Cine s-ar mai căsători dacă semnătura aceea ar fi o capitulare, o renunțare la libertățile cetățeanului, un dictat al mediocrității erotice, un început al sfârșitului?
Nu, să nu le diminuăm, să le creștem.
Nu vreau să fie la fel după căsătorie. Vreau să fie mai bine!
Când el a întâlnit-o familiile s-au opus. Ea era căsătorită de 4 ani. El de mai mult. Într-un haos delicios au făcut dragoste prin mansarde, paturi de împrumut, hoteluri.
Erau din lumi diferite și nu își doreau să intre prea mult în teritoriul inamic. Se întâlneau în no man’s land-ul așternuturilor răvășite, nu dincolo de legi, dar cumva între ele, ca într-un ochi de uragan inversat, unde nu e totul liniște. Liniștea era de jur împrejur.
Să mergi din această nebunie către o căsătorie părea o nebunie chiar mai mare decât adulterul! La drept vorbind adulterul e mai firesc decât fidelitatea.
Au sărit în prăpastie ținându-se de mână. Spre surprinderea tuturor nu au căzut. Așa cum parpanta sau deltaplanul se ridică în baza curenților ascensionali și ei și-au dat seama că singurul mod în care poți să nu cazi nu este să încerci menținerea altitudinii. Ci o urcare permanentă. O schimbare permanentă sau chiar două. El este acum alt bărbat și se va transforma în altul, și apoi în altul, și tot așa. Și ea la fel. Mereu alții. Iar dragostea mereu aceeași.
Se poate să se se termine? Oricând. Și se poate să se termine rău, dar și poveștile frumoase și cele urâte pot să dureze la fel de mult, dar nu înseamnă că sunt la egalitate! O poveste frumoasă, scurtă și intensă poate să pară superificală în ochii lumii, dar una urâtă, însă respectabilă privind din afară este ca o capcană a propriilor minciuni. Nu poți să mai ieși că în aparență n-ai niciun motiv. Dar trebuie să o faci! Vorba unei prietene
“Decât un rău fără sfârșit,
mai bine un sfârșit rău”.
Cum a fost mai departe afli din carte :)
Psihologie pentru oameni obișnuiți.
Volumul al doilea.
LINK: 
