Ce îți dorești cu adevărat?




#text scris la dublu :) 

Ce contează de fapt în viață? 
Avem oameni care te spun că este SĂNĂTATEA. 
În timp ce trag tacticos din țigară. 

Alții spun că INTELIGENȚA. 
După care o separă în IQ și EQ. Inteligența asta emoțională fiind un fel de șiretenie. O capacitate de adaptare care poate să servească orice scop, mai ales unul negativ. 

BANII? Am întâlnit atâți bogați nefericiți încât uneori te întrebi dacă e bine să mai începi orice fel de afacere. Poate e ca la alcool. Cât să bei să-ți fie numai bine. Cât să câștigi să-ți fie numai bine? 

Odată cu veniturile… cresc și pretențiile. 



Mereu o să fie ceva mai bun. Sau mai nou. 

Chiar și atunci când omul o să primească în dar o fericire infinită tot s-ar putea să-și mai dorească încă una. Dacă nu se poate mai mare, măcar la fel. 

Când eram o fetiță neastâmpărată și nu știam cum se formează curcubeul asta nu mă împiedica să mă opresc și să strig: Uite un curcubeu! Și eram fericită toată ziua. Le povesteam tuturor, că nu aveam telefon să-l fotografiez! Acum adesea mă enervez că poza nu reușește să redea frumusețea întreagă și nici explicația științifică nu prea ajută poezia. 
La fel e și cu alte bucurii în viață. Când le diseci, își pierd tot farmecul. 

Romanele siropoase au transformat cuvântul “dorință” în ceva care ține doar de carnal. Uite că orice bărbat poate să-și dorească și altceva în afară de femeie. Să fiu mai înalt, să învăț germană, un cont în care cel mai lung număr să nu mai fie iban-ul, noul bmw electric, o casă nouă, un câine (fără aluzii, vă rog) sau să am din nou 20 de ani și mintea mea de acum. 

Desigur, adesea acestea sunt dorințe secundare, borne de atins în calea spre dorința de femeie. Mai ales acel gen de femei impresionabil de mărimea acareturilor bărbatului,  indiferent dacă vorbim de casă, mașină, avere sau p***. 
Și totuși pot să-mi doresc să câștige echipa favorită. Asta sigur nu o vreau pentru a impresiona o femeie. N-am auzit replică de agățat de genul “știi… eu țin cu Barcelona”. 

Am vorbit literalmente cu mii de oameni pe net și sute de oameni față în față despre ce își doresc cel mai tare. Într-o proporție covârșitoare, când i-am întrebat ce își doresc mi-au vorbit despre ce își voiau să obțină. Foarte puțini despre ce își doreau să păstreze. Motiv pentru care cu mulți dintre ei am mai avut cel puțin o discuție, despre ce își doreau să recâștige. 

Adevăratele dorințe sunt cele pentru care ești gata să lupți mult timp. Poate chiar ani. Poate chiar toată viața.


Acesta este un fragment din Psihologie pentru oameni obișnuiți, volumul al doilea (singurul care încă se mai găsește). Scoate-l din stoc cu o comandă aici: 
https://www.curteaveche.ro/psihologie-pentru-oameni-obisnuiti-ii
Back to Top