Q&A: S-a căsătorit. A făcut și un copil. Și apoi și-a dat seama că îl iubește pe… fostul! Ce părere aveți?



Muza: 

Trebuie să faci un copil ca să-ți dai seama că nu ești fericită? Indiferent cât țin eu cu fetele, aici avem de-a face cu un caz în care n-am ce să fac: 

Dacă există Inteligență Emoțională, atunci trebuie să existe și Prostie Emoțională, din care ar fi bine să-ți revii înainte de Biserică, nu după Maternitate!

Să-ți moară pasiunea și să găsești pe altul e - hai! - scuzabil. Dar să îți dai seama că îl iubești pe fostul e ca și când ție nu ți-a murit pasiunea pentru soț pentru că n-ai avut-o niciodată!
Eu, dacă aș fi bărbat și mi s-ar întâmpla asta, aș intra în depresie! 
M-aș gândi, oare și-l imagina pe el când se culca cu mine? 
Oare când a rămas însărcinată spera să-i fac eu un copil cu ochii lui? 
Dar oare e copilul meu? Să nu fie ca-n bancul cu Bulă, care vine acasă și își ceartă copiii: 
-Eu v-am făcut, eu vă omor
La care nevastă-sa zice: Doar pe băieți, că fata am făcut-o cu vecinul!

Radu: 

Părerea noastră e mai puțin importantă. Mai important e ce faceți de acum încolo. 
Eu cred că nevasta ta e un copil. Care are la rându-i un copil. Ea nu e maturizată emoțional. Probabil nu a avut nici lecturile, nici încercările și nici educația atât de necesare ca să îți crească și creierul, nu doar sânii. 
Dar copilul nu a cerut să vină pe lumea asta. Voi l-ați adus! 

Rar sunt așa de tranșant în favoarea bărbaților, dar aici cu ei e adevărul: Soțul tău nu are de ce să regrete că te-a pierdut. Poate să regrete doar că te-a întâlnit. Probabil că și momentele frumoase au fost mai mult în mintea lui. 
Dincolo de pasiuni, dacă mariajul a fost un eșec, divorțul trebuie să fie un succes. 

Soț și soție puteți fi pe termen scurt. Părinți veți fi toată viața.  
Back to Top