Revoluția de la Brașov!





Eram în mașină cu Vlad Moise de la GreenPoint la finalul primei părți din acțiunea Tășuleasa Social și tocmai plecam din Cluj (sau mai exact încercam să plecăm din Cluj într-un ambuteiaj ce n-a văzut Bucureștiul) când m-a sunat Daniel Văduva, directorul de vânzări al Curtea Veche Publishing.
Cum știe că-s nebun, mi-a cerut foarte puțin și a obținut mai mult. Dacă făcea invers și-mi cerea mult nu obținea nimic. 
-Le dai voie cărților tale să meargă la Brașov, la Târgul organizat de Libris? 
-Da. Și vin cu ele.
Eu nu prea merg la târguri de carte. În 10 ani de când am lansat Filosofia sexului nu am fost la mai mult de 3. 
Vremea se anunța năpraznică. Eu nu reușeam să scot mașina din zăpadă, dar… ein Mann, win Wort!
Ne-am urcat într-un Duster în zi de cod portocaliu de zăpezi ca să mergem la mama lor, a zăpezilor, la munte. 
Când colo era așa un soare frumos la Brașov de parcă venise primăvara de-adevăratelea!!!
Intru așteptându-mă la acea impresie deranjantă, de bazar cultural, pe care am tot avut-o în București. Cu doi sau chiar trei autori vorbind în același timp de la 3 standuri. 
N-ai să vezi asta la Brașov. Există un singur loc pentru lansări, oamenii vorbesc pe rând, iar scuza că “Bucureștiul e mare, nu ai cum să faci altfel” mi se pare superificală. New York-ul ce să mai zică??
Nu eram în program. Aveam întâlnire doar cu cititorii, nu-s flămând după microfoane, camere și atenție media. Explicabil după mai bine de 16 ani de Radio ProFM și ProTV. Dar oamenii așteptau pe… altcineva. Organizatorii erau supărați. Scriitorii așteptați, erau ca-n poezie “și George nu mai vine” așa că m-am trezit ca fotbalistul care voia să doarmă pe banca de rezerve și e băgat de urgență în teren: Avem nevoie de un autor! Unul care să și vorbească. 
Cheful meu era zero. Știți cum e, dacă tu aștepți pe altcineva, un înlocuitor nu te satisface… Mă și gândeam că sala se va goli din momentul în care mă vor prezenta. A fost pe dos. Au mai venit oameni. Atrași probabil de faptul că nu vorbeam despre mine. Nu vorbeam nici măcar despre cărțile mele. Ci despre Mișcarea de Rezistență din care faci și tu parte când citești o carte. 

O REVOLTĂ împotriva ridicării superficialului la rang de “noul esențial”. 

O Revoluție a celor care nu s-au oprit din evoluție. 


A post shared by Radu F. Constantinescu (@radufconstantinescu) on



Mulțumesc Brașov. 
Pentru aplauze, pentru florile aduse pentru Ramona, pentru palinca adusă pentru mine, pentru mărturisiri ca “vă iubesc” sau “vă citesc din clasa a 9-a”, pentru că s-a epuizat Necenzurat :) La asta chiar nu mă așteptam. Pentru că ați avut răbdare să mă gândesc la câte un text pentru fiecare autograf. Pentru fiecare poză pe care am făcut-o împreună, dar și pentru fiecare poză la care ați renunțat pentru că eram foarte prins. Facem data viitoare. Pentru că va exista cu siguranță o dată viitoare. Când va veni și Muza :)
  
Mai multe poze pe contul de instagram: 



Back to Top