Primesc cel puțin o dată pe săptămână câte o poveste cu o femeie care a dat un bărbat afară, apoi el s-a distrat (cum se mai distrase și înainte) și mai apoi a suferit (ca un câine) și ea l-a primit înapoi pentru că a zis: Nu mai fac.
Așa că am mai scris despre această situație, dar într-un mod mai diplomat, pentru că articolul nu apărea pe blogul meu și un anumit nivel trebuia păstrat.
Adevărul este că eu am origini mixte. Tata a terminat facultatea șef de promoție, mama n-a terminat nici clasa a V-a. E greu să-mi imaginez un nivel sub care să nu pot merge. Nici unul peste care să nu pot să ajung.
Pregătiți-vă!
În multe relații voi vedeți dragoste și stabilitate când de fapt acolo avem doar frică și prostie.
Ei îi e frică de bătrânețe, îi e frică să o ia de la capăt, dar nu înțelege că bătrânețea e mai rece când o împarți cu un străin sau chiar cu un… stăpân.
În modul cel mai ironic, asta nu li se întâmplă numai femeilor. Câți oameni în toată firea n-ați văzut care nu îndrăznesc să-și contrazică nevasta?
În multe relații nu avem doi soți. Avem un sadic și o masochistă. Sau invers!
Soți înseamnă parteneri. Iancu Jianu Haiducul avea “soții lui”.
Tu nu ai un partener. Ți-ai dat seama, v-ați despărțit, apoi el și-a cerut iertare, iar tu ai început să uiți “ce a fost rău”.
Să uiți nu înseamnă să rezolvi.
Iar să-ți pară rău nu înseamnă să te îndrepți.
Nu mai fac are o continuare. Nu mai fac până data viitoare.
