Întrebarea i-a fost pusă Muzei.
Mi-a cerut să răspundem amândoi.
Păstrăm anonimatul cititoarei.
Nu cred că e cazul să mai explicăm motivele.
Pe scurt, ea și viitorul mire au împărțit și momente romantice, sunt prieteni, dar niciunul nu a simțit sau nu a avut curajul să ducă totul mai departe.
Acum ea știe ce simte. E prea târziu?
Ramona: Exact ca la o pereche de pantofi: probezi, parcă nu-s exact ce voiai, mai dai o tură prin magazine și când te întorci S-AU DAT. Atunci îți pare rău după ei!De fapt nu-i doar atât. Pantofii nu s-au dat. I-A LUAT ALTA!!!
În dragoste nu poți să-ți faci rezervare. “Vă rog să îi opriți, vin mâine după ei”… sau peste un an.
Cine-și pune viața în hold un an?
Cine stă închis în casă? Îl mai vede și pe el lumea. Și “lumea” e compusă din peste 50% femei.
Știu că o să-mi ridic mii de femei în cap, dar eu, în locul cititoarei noastre, L-AȘ SUNA. Nu ca să sparg o căsnicie, că încă nici n-a început, dar cred că el ar trebui să știe ce simt.
Poate că o să par proastă că vorbesc, dar aș fi și mai proastă să tac.
Ce i-aș zice?
Că mi-a trebuit mult timp să-mi dau seama, dar să-l uit probabil nu o să pot niciodată.
Nu i-aș spune sub nicio formă că-s mai bună, mai frumoasă sau că o să-i fac mai multe în pat decât cealaltă. Cealaltă nu are nicio vină și nu e frumos să vorbești de rău pe nimeni. Ce fel de început de relație ai avea dacă l-ai fura cu vorbe aruncate?
E un joc de șah pe care-l începi când deja partida e ca și jucată. El e nebunul. Eu și cealaltă suntem momentan doi pioni. Există feminin pentru pion?? :)
Dar, mai ales spre sfârșitul unei partide, pionul se poate transforma în regină.
Nebunul va alege care din noi două.
…
Radu: Mereu am zis “nu lăsa pe mâine ce poți să iubești astăzi”. Am văzut că deja face furori ca mesaj de poză pe la nunți. Nu știu ce să zic… oare e vorba tot de femei care abia atunci și-au dat seama că fericirea altora le face să se simtă foarte… nefericite?
Sunt de acord cu Ramona că trebuie să-i spui ce simți. Dacă dragostea e reală ea face față concurenței. Dacă nu face, oricum avea restaurantul și orchestra rezervate. Schimbă doar invitațiile :))
Am trăit și eu o situație asemănătoare. Când știam că un domn, pe care îl respect și acum, va face o încercare de a convinge o domnișoară să se însoare cu el și nu cu mine.
Să vezi emoții ca la admitere în facultate.
Eram doi pe loc!!! :)))
Nu aveam cum să influențez decizia.
Era 100% a ei.
Când am divorțat, mulți ani după acest moment, m-am întrebat pentru o clipă oare ce s-ar fi întâmplat dacă l-ar fi ales pe el.
Nu am toate răspunsurile. Dar știu că trebuie să încerci. Să lupți. Atâta timp cât o faci în limita eleganței.
