Când povestea e inventată e ușor să dai nume. Alegi ceva puternic sau, din contră, pitoresc. Un agent secret nu se va numi niciodată Georgică! :)
Când povestea e reală te temi că orice nume inventezi te va trăda. Norocul nostru e că o să-mi asum că în următoarele povești (dintr-o serie de 7) unul dintre ei sunt… eu.
De obicei cel mai fraier, pentru că așa am învățat. Greșind mult.
Mi-au plăcut femeile care-l aveau pe dracu-n ele de mic. Sigur, toate au un pic, dar sunt câteva care plesnesc pur și simplu. Le iese prin buze, le vibrează în țâțe ca un lapte negru, au un magnetism periculos, ca tendința de a sări în gol.
În cazul ăsta “golul” se mulează perfect pe orice erecție.
Pe la vârsta când nu e legal nici să strănuți doi tineri entuziaști s-au încins pentru aceeași fată. Desigur, memoria e jumătate bullshit, așa că este doar o amintire a unei amintiri, dar are valorea ei.
Lupta de cocoși părea iminentă și amândoi erau gata să o asigure că nu se va întâmpla că - deh - femeia e simțitoare și urmau să se bată în secret.
Cât de puține știam despre femei!
Cum să se bată în secret? Și ea să piardă tot spectacolul?
Așa s-a decis ca într-un turnir modern să și-o dispute la skanderberg. Simplu, nu? Brațul de fier avea ocazia să demonstreze din ce material îi erau făcute și alte părți ale corpului.
Amânoi s-au antrenat. Of, Doamne, ce stare de imbecilitate mai e și îndrăgostirea!! (Ortega Y Gasset)
A venit și ziua cea mare. Așa e la minori, nu se bat în nocturnă că nu-i lasă mă-sa pe afară.
Ringul? O terasă.
“Miza” a venit cu o bluză albastră atât de transparentă încât arăta ca un bodypainting. Tinerii entuziaști ar fi putut lejer să facă skanderberg cu a treia mână :)))
Desigur, unul dintre ei a câștigat. Eu am fost celălalt.
Apoi s-a produs imposibilul. Un tip de la o altă masă, genul 2 pe 2, s-a ridicat agale și a venit spre noi. L-a întrebat pe învingător: Faci și cu mine?
Eram că**ți pe noi toți trei.
“Arnold” a continuat: și dacă te pun, vine cu mine, nu?
Probabil că fețele noastre erau atât de caraghioase încât buldozerul uman nu s-a mai putut abține și a izbucnit într-un râs necontrolat. Mă gândeam dacă n-ar fi o idee bună să-i dau un scaun în cap și să fugim când brusc s-a oprit:
Sunteți doi proști, ne-a zis, voi credeți că s-a îmbrăcat cu perdeaua asta de se vede tot prin ea pentru că nu avea nimic curat în șifonier?
Vă joacă pe degete.
Iar voi puneți botul.
Apoi s-a întors către ea:
Iar tu, copil-problemă ce ești, să știi că femeile care instigă bărbații să se bată pentru ele ne fac mai multe probleme la secție decât găștile de cartier. Pentru că se bat fraieri care nu s-au bătut niciodată.
Nu știu să dea. Nu știu să se ferească.
Și pentru ce?
Tu știi deja pe care dintre ei îl vrei. Sau poate nu vrei pe niciunul. Că altfel îți era frică să nu pățească ceva.
După discursul tipului care s-a dovedit a fi polițist ar fi trebuit să o lăsăm acolo și să plecăm amândoi la o bere.
Dar am plecat numai eu. Celălalt nu voia să dea drumul prăzii. Fără să realizeze că de fapt, “căprioara” era el.
Citește și:
