De ce toți copiii visează că zboară,
dar niciunul nu visează
la condiții mai bune pentru un credit la bănci?
De ce siguranța căsătoriei
valorează adesea mai puțin
decât nesiguranța unei aventuri?
De ce spunem:
„Cum ai putut să-mi faci una ca asta?”
„Ești dezamăgirea vieții mele!”
atunci când celălalt pleacă?
Și, mai ales, de ce, atunci când ne-o spune cineva nouă, ni se pare impardonabil, iar atunci când o spunem noi cuiva, ni se pare scuzabil?
Pentru că suntem oameni cu drepturi egale la fericire, dar adesea habar nu avem ce ne face fericiți!!
Pentru că ne amăgim că putem sta pe loc, într-un Promised Land al emoției, când timpul fuge ca nebunul.
Să presupunem că ne-am putea avea unul pe celălalt.
Cine ar avea pe cine?
Cum poți să ai o altă persoană, când tu nu excelezi nici în stăpânirea sinelui tău??!
Fiecare e proprietatea și proprietarul celuilalt, iar căsătoria este un contract care stipulează termenii acestei posesiuni încrucișate?
Nu mă pricep foarte bine la fizică, dar îmi e teamă că două forțe egale și de sens contrar se anulează reciproc.
Asta vor oamenii? Să se anuleze unul pe celălalt?
Poți să intri într-o stare,
dar nu o poți avea,
nu o poți conserva
și nu poți ști cât durează.
De fapt, din secunda în care începi să te întrebi
cum să păstrezi ceea ce „ai” deja,
ai pășit pe o treaptă în jos, spre ieșire.
Ce s-ar întâmpla dacă de mâine ne-am decide să ne bucurăm și atât?
Mă bucur de tine că te afli în viața mea și mă bucur de viața mea… că există?
Mă bucur că ai existat în viața mea și n-am nevoie de poze care să-mi amintească, tu mi-ai lăsat un album cu emoții.
Există o vorbă: Trăiește fiecare zi ca și când ar fi ultima. Cred, sincer, că asta e o tâmpenie imensă. Am ține-o tot într-un banchet și n-am mai face niciun plan de viitor. Cred însă că am putea să ne trăim fiecare zi de dragoste ca și când ar fi ultima.
Să nu mai amânăm ce dorim să ne spunem.
Să nu mai amânăm ce dorim să facem.
S-ar putea să ajungem mai ușor la nunta de argint mergând din zi fericită în zi fericită.
Nu ne putem promite viitorul, dar ne putem bucura de prezent.
Foto: ciuky
http://bit.ly/BooksOverLooks
la condiții mai bune pentru un credit la bănci?
De ce siguranța căsătoriei
valorează adesea mai puțin
decât nesiguranța unei aventuri?
De ce spunem:
„Cum ai putut să-mi faci una ca asta?”
„Ești dezamăgirea vieții mele!”
atunci când celălalt pleacă?
Și, mai ales, de ce, atunci când ne-o spune cineva nouă, ni se pare impardonabil, iar atunci când o spunem noi cuiva, ni se pare scuzabil?
Pentru că suntem oameni cu drepturi egale la fericire, dar adesea habar nu avem ce ne face fericiți!!
Pentru că ne amăgim că putem sta pe loc, într-un Promised Land al emoției, când timpul fuge ca nebunul.
Să presupunem că ne-am putea avea unul pe celălalt.
Cine ar avea pe cine?
Cum poți să ai o altă persoană, când tu nu excelezi nici în stăpânirea sinelui tău??!
Fiecare e proprietatea și proprietarul celuilalt, iar căsătoria este un contract care stipulează termenii acestei posesiuni încrucișate?
Nu mă pricep foarte bine la fizică, dar îmi e teamă că două forțe egale și de sens contrar se anulează reciproc.
Asta vor oamenii? Să se anuleze unul pe celălalt?
Poți să intri într-o stare,
dar nu o poți avea,
nu o poți conserva
și nu poți ști cât durează.
De fapt, din secunda în care începi să te întrebi
cum să păstrezi ceea ce „ai” deja,
ai pășit pe o treaptă în jos, spre ieșire.
Ce s-ar întâmpla dacă de mâine ne-am decide să ne bucurăm și atât?
Mă bucur de tine că te afli în viața mea și mă bucur de viața mea… că există?
Mă bucur că ai existat în viața mea și n-am nevoie de poze care să-mi amintească, tu mi-ai lăsat un album cu emoții.
Există o vorbă: Trăiește fiecare zi ca și când ar fi ultima. Cred, sincer, că asta e o tâmpenie imensă. Am ține-o tot într-un banchet și n-am mai face niciun plan de viitor. Cred însă că am putea să ne trăim fiecare zi de dragoste ca și când ar fi ultima.
Să nu mai amânăm ce dorim să ne spunem.
Să nu mai amânăm ce dorim să facem.
S-ar putea să ajungem mai ușor la nunta de argint mergând din zi fericită în zi fericită.
Nu ne putem promite viitorul, dar ne putem bucura de prezent.
Foto: ciuky
http://bit.ly/BooksOverLooks
