Trăim viața pe care ne-o facem.
Admite.
Tu ai și meritele, dar și vina pentru ce faci. Și pentru ce alegi.
Trăim vremuri în care dușmanul binelui nu mai e răul. E mai binele. Multe sunt într-o relație cu ochii după un job mai bun. Un blow-job mai bun.
Suntem o generație de nemulțumiți.
Acum nu ne mai uităm la capra vecinului peste gard, o vedem pe facebook. Și așteptăm să-și pună “single”.
Bărbații măcar o mai admit. Femeile joacă pe cartea fericirii de formă și cu o săptămână înainte să plece.
E așa o rușine să fii sărac sau supărat sau chiar nefericit? Se pare că da, de vreme ce atunci când te întreabă cineva “ce mai faci?” tu răspunzi “bine”.
Nu crezi că i-ar interesa? De ce îi mai ai prieteni?
Of, am uitat, e o rușine și să nu ai prieteni.
5000
pe facebook
niciunul
Teama de un nou început mi se pare chiar mai tristă decât graba de a schimba la prima problemă.
Să nu te arunci într-o nouă iubire pentru că peste 5 ani se va răci, mi se pare la fel de stupid ca și când între frumusețe și prostie ai alege prostia. Că frumusețea e trecătoare.
Se va ajunge tot la discuții despre centrala termică? Și ce preferi? Să le continui pe cele de acum? Poate noua centrala va fi mai bună și o să discutați despre altceva. Sau poate iubirea va fi mai bună și gura ta va fi la fel de ocupată cu gura lui peste 5 ani.
Tocmai discutam cu cineva despre asta și m-a prins într-un moment cam prost. Cred că aveam mai multă răbdare dacă mă întreba acum două zile... când am ajuns la, citez: mă gândesc și la câți bani a băgat tata în vila în care stăm... (ce deja vu...) m-am enervat și am zis puțin cam categoric: ți-e frică de un nou început pe care îl vei trăi mai greu? Dar sfârșitul în care ești și în care nu trăiești deloc nu te îngrijorează?
În curând cred că nu mai vorbește nimeni cu mine.Și pe bună dreptate. Sunt inoportun și infelxibil în alegerea mea eternă: Niciodată să nu renunți la șansa ta la fericire pentru confortul care îți pare garantat.
Citește mai mult!
