Friend zone. 2 sites 4 every story.




Femeia știe de la bun început când te vrea doar în friend zone. Nu e nimic în neregulă cu asta, dar nu e deloc OK să-i dai speranțe “prietenului” că ar avea șanse la mai mult! 
Nu pot să fiu mai directă de atât în scris, dar după 15 ani de pictură aș putea să vă fac un desen care să exprime atât: EA ȘTIE!
Știe dacă te vrea, știe și dacă nu te vrea, știe și ce vrea să-ți facă și ce-ar vrea să-i faci. 

Știu că se zice că doar bărbații se uită la câte una 
și își spun “ce-aș …”, 
dar și femeile se uită și știu și ce ți-ar face 
și de câte ori.  

Nu prea știe femeia de ce te vrea, dar dacă n-are fantezii cu poza ta de profil atunci să fii sigur că nu o să se întâmple nimic când vii în carne și oase!
Sunt 100% de acord cu ce a scris Radu în Friend zone și 100%… contra! Pentru că eu cred că a greșit de la început și atunci s-a dus cu logica lui impecabilă în decor. El vorbește despre prieteni adevărați. 


Friend zone NU este un loc unde femeia își ține prietenii. 
Ăia nu sunt prieteni! Sunt mult mai puțin de atât! 
Prietenii adevărați sunt mai mult uneori chiar și decât soții, dovadă că unii te văd semnând și spunând da… de mai multe ori. 

“Băieții” din friend zone, indiferent câți ani ar avea, sunt niște simple accesorii ale ego-ului feminin. Oglinzi în care îți verifici efectul genelor false. 
La fel de false ca și prietenia lui, 
care vrea să ți-o tragă :))
E rău că vrea? Nu, dar ar fi o minune să poată!

Noi știm. Atunci? 
De ce o facem? Din două motive și când eram mai tânără și mai proastă m-am făcut adesea vinovată de primul…
…care este verificarea. Aveam nevoie de confirmări și nu era nimic mai simplu decât să ai un grup de “prieteni” pe lângă grupul de prieteni adevărați. 
Al doilea motiv pentru care o femeie ține bărbatul în friend zone este că “toate ne căsătorim din dragoste, dar unele dintre noi iubesc luxul”. Se poate și fără să te căsătorești. Multe femei și-au făcut o carieră din doi-trei “prieteni”. 
Dacă rămâi acolo ești prost. Vei face multe pentru ea și nu vei primi nimic în schimb. 
Dacă însă gătește pentru tine, te sună și fără să aibă nevoie de ceva și te include în vacanțe ești iar prost dacă te crezi în friend zone! Pentru că fie te consideră un prieten adevărat pe care l-ar primi cu brațele deschise oricând, fie te vrea și tu nu te prinzi, caz în care nu și-ar mai deschide doar brațele :)


Make food sexy again. 


https://bit.ly/SecreteNoi
Back to Top