Sunt oameni care scriu o viață și nu reușesc două rânduri memorabile. Alții nu-și propun să scrie, dar TRĂIESC și așa se întâmplă că reușesc un mesaj privat "banal" care devine, cu mici modificări, un IWYT.
Nici nu știu ce să-i spun autoarei! Îmi pare rău că ai trăit asta sau îmi pare bine că ai înțeles atât de fin ce ai trăit încât nu m-am putut abține să subliniez câteva rânduri?
Spun RESPECT. Pentru că curajul de a semna.
Un text de Cătălina Gabriela. Da, în fotografie
Când ai devenit trofeu eşti deja istorie.
Chiar și campionii nu luptă să păstreze medalia de anul trecut. Luptă pentru una nouă.
Am fost pe locul doi şi totuşi prima...
sau cel puţin aşa mi-ai spus.
Că nu ai mai iubit, puteam să cred...
pentru că ai avut toate armele necesare să mă ataci şi să mă loveşti direct în inima
Nu m-a pasionat vânătoarea până ai apărut tu.
M-ai capturat.
Mă vânai de mult timp.
Nu ţi-a fost prea greu. Eu am lăsat urme să mă poţi prinde
Şi de aici începe partida!
Am fost un cuplu vânător-pradă perfect!
În drumul nostru am întâlnit destui gonaci, care au încercat să ne sperie si să ne spună că relaţia asta va duce la moarte, cel puţin pentru unul dintre noi.
Nu îi vedeam. Cu atât mai mult nu îi auzeam.
Am îndurat ploi, noroaie, dar printre toate astea aveam soarele in suflet atunci când eram împreună.
Fără să ne dam seama, eram la rândul nostru vânaţi.
Refuzam să vedem… acum am fost loviţi amândoi dintr-o singură lovitură.
Unul trebuia salvat.
Vânătorul de data asta a scăpat pentru că el are şansa altor partide de vânătoare. Prada insă, a fost lăsată să moară , pentru că oricum ea la final a devenit un trofeu.
M-a sunat, exact când citeam " Ce risipă de nopţi" şi aveam telefonul lângă pernă.
Doar că eu nu mi-am risipit noaptea aceea scriindu-ţi…
oricum suntem doi câte doi… oameni singuri.
