O să vă spun o poveste adevărată. București. Anul 2000. Nimic nu era ca în melodia aia cu “noi în anul 2000 / când nu vom mai fi copii”.
Un liceu bun. O profesoară de matematică, tânără, cochetă. Un grup de liceeni care chiuleau se “bagă în seamă”. O altă profesoară, mai în vârstă, încearcă să-i pună la punct. Atunci aterizează replica: Ce vrei, …? Nu vezi că ești îmbrăcată de la 2nd hand?
Profesoara de matematică era prima mea soție. Ea a fost prima persoană din viața mea care a venit cu un concept pe care încerc să-l dau mai departe cât pot: Oamenii care au cultură generală făcută în ani, nu cursuri de dezvoltare personală de două zile, oamenii aceștia sunt datori să facă o figură frumoasă și în plan financiar.Sistemul nu-i lasă. E adevărat. Trebuie să-l batem!
Avem prea mulți milionari care nu fac acordul între subiect și predicat!
Prea mulți politicieni care spun că respectă poporul român când ei nu respectă nici regulile gramaticale.
E adevărat. Sunt mulți profesori acriți. Îi pasă cuiva cu ce necazuri se luptă?
Sunt mulți profesori incompetenți. Îi pasă cuiva că e vina sistemului care, la ce salarii plătește, trebuie să se mulțumească adesea cu “ce pică”? Cum să faci selecție când n-ai de să le oferi?
Și oamenii sunt, uneori, ca o marfă. Mai delicată, e drept, dar se aplică aceeași regulă: Cât dai, atâta face.
Eu am “predat” doar câteva ore, dar am foști colegi de facultate care predau acum chiar la facultatea unde au absolvit. Respectul meu pentru ei e imens. Respectul statului e altceva. Respectul studenților sunt sigur că l-au câștigat cu fiecare curs, dar copiii care ajung la facultățile de stat nu sunt aceia despre care trebuie să ne îngrijorăm.
Ce facem cu ceilalți?
Care nu văd “la ce-ți trebuie facultate”.
Modelele tinerilor sunt la televizor, nu la catedră!
Un scandal cu amante și maneliști ocupă mai mult spațiu de antenă decât medaliile de aur la olimpiade internaționale. Asta nu se va schimba pentru că rolul televiziunilor este pur comercial. Educația o facem fiecare în jurul nostru. În familie. În grupul de prieteni sau de colegi.
Fiecare om pe care îl întâlnim e o lecție. De așa da sau de așa nu.
Fiecare om care ne întâlnește învață, fără să-și dea seama de multe ori, de la noi.
De la oamenii care își urmează visurile învățăm curajul sau ni-l regăsim.
Hai să le spunem “nu” celor care ne spun “nu”. Minus cu minus. Plus.
Hai să închidem televizorul și să deschidem o carte.
Hai să renunțăm la renunțări.
Dacă fiecare ar reuși să schimbe un singur om în bine și apoi în și mai bine, n-am trăit degeaba.
Nu-ți face griji că e greu să găsești pe cineva care să te asculte.
Omul de care vorbesc ești chiar tu.
