Aventurile sunt ca un shot de iubire. Un bărbat adevărat cere toată sticla


Te-a dat peste cap ca pe o tequilla. 
Te-a gustat cu limba și atât. 
Nu te-a cunoscut, doar te-a bifat. 
El crede că te-a avut de parcă omul care ia o cameră la hotel pentru o noapte ar deține acea cameră. 
A doua zi la 12 are bagajele afară. 
Cred că merge mereu la Noaptea devoratorilor de publicitate sau la festivaluri de Shorts pentru că nu ține mult. 
Relatius interuptus. 
Știu că n-am scris bine, nici nu mă interesează să scriu bine. Vreau să scriu rău, nu să mint frumos. 

Bărbații care și după o anumită vârstă au doar aventuri trebuie să admită că nu le e frică de femei sau de relații. 
Le e frică de ei. 
Sunt nesiguri pe ei, 
nu cred că pot să ducă o relație. 
Durează mai mult decât o felație și nici pe-aia n-a făcut-o el!
Aș vrea să nu-i condamn… pentru că am fost ca ei. 
Realizez că o fac TOCMAI pentru că am fost ca ei și n-am putut să-mi găsesc scuze nici mie. 
Este o boală de bărbat pe care mulți nici nu și-o asumă. 
Există oameni și există șoareci. 
Mai devreme sau mai târziu trebuie să accepți că, dacă tot guști și nu te oprești la nimic, ori  nu înțelegi ce bei, ori nu reziști la băutură, ori… nu ești niciodată capabil să cucerești femeia pe care ți-o dorești!
Poate nici nu încerci, te duci direct la cele… accesibile. 

A scris unu’ că  sexul cu o femeie pe care n-o iubești e doar masturbare asistată. Desigur, poate să fie plăcută, dar nu e ciudat că tu te crezi un cuceritor când de fapt ești doar un onanist care are nevoie de companie? Nu poți să ți-o freci singur? E nasol? E mai frumos să ți-o frece o fraieră care crede că e femeia vieții tale? Păi, ce ești tu? Muscă? Trăiești 24 de ore?
Am greșit cu oameni și șoareci, băi, drosophila melanogaster!
Și înainte să te grăbești să dai report la textul ăsta, înainte să te întrebi pe pagina mea dacă sunt gay (că pe a ta nu intră nimeni și nu vrei să vorbești singur)… na, că m-am enervat, înainte să îți cauți iar scuze, că soluții nu știi să găsești, gândește-te la un lucru enervant de simplu: eu și mulți alții ca mine… ca tine am fost. Dar la alte vârste. 

Vorba lui Allan Pease: Știi care e diferența dintre un bărbat în eternă criză a vârstei mijlocii și un clown? 
Clownul știe că e penibil. 
Back to Top