Dacă mâine s-ar inventa oglinda care să te arate așa cum ești “pe dinăuntru” câți ar vrea să se privească?




Adevărul e în faliment. 
Bunele intenții sunt o nerozie. 
Cerem încredere oamenilor cărora le verificăm telefonul. 
Vorbim despre cinste, deschidere și curaj din baie. 
La telefon. 
Cu număr ascuns. 
Știi de ce amantul are parte de lucruri pe care soțul le cere fără succes? Pentru că în fața amantului femeia nu mai are ce aparențe să păstreze. Deja înșeală, mai contează cum???!
Știi de ce bărbatul oferă adesea prietenilor mai mult timp decât familiei? Pentru că l-au văzut în toate felurile și nu l-au amenințat niciodată că pleacă la mama! Din contră, l-au dus acasă. 

Știi de ce oamenii încă se mai întreabă cine sunt? Nu pentru că n-au aflat răspunsul. L-au aflat. Problema e că nu ne-a plăcut. 
Cum ne mai temem de intimitate. Și câtă nevoie avem de ea. O amânăm cât putem, de teamă că oamenii care ne-ar vedea slabi ar încerca să profite de slăbiciunea noastră, iar cei care ne-ar vedea puternici s-ar agăța de noi ca înecații. O amânăm până nu mai putem. Până ne vine să urlăm pe stradă. Și atunci o dăm. De obicei cui nu trebuie. 
Nu poți să iubești un om pe care nu-l respecți. În mod special femeia, nu poate să iubească un bărbat de care nu-i este și puțin frică. Din păcate asemenea bărbați se fabrică din ce în ce mai rar. 

Ca și femeile oglindă în care ei să se poată vedea așa cum sunt pe dinăuntru. 
Suntem ca două oglinzi așezate față în față. 
La început e un șoc. 
Apoi o descătușare în frumosul drum de la cei doi de eu, la “noi”. 
Noi.
Dacă e așa de greu să fim “noi” doi câte doi, chiar credeți în fraze gen: “noi, românii”?

Înainte să putem spune cine suntem noi trebuie să fim în stare să răspundem la întrebarea “cine sunt eu?” fără să ne uităm în copiuță. 
Back to Top