.jpg)
Pământul e sprijinit de frunțile plecate.
Cutremurat de frunțile semețe.
Și făcut un loc mai bun pentru cei mai mulți locuitori de cei care sunt mai puțini.
Nu există o lume a femeilor și una a bărbaților.
O lume a românilor. În care se fac roșii, cartofi și țelină.
Există o lume de lumi. Câte una pentru fiecare individ. Individual.
Universul nu există. Și nu există "universal".
Doar femeia de larg consum există. Un fel de curvă proastă care nu-și vinde trupul. Își dă sufletul la schimb.
La schimb cu alte suflete devalorizate.
Face din sufletul ei leagăne pentru copii și cartofi prăjiți.
Îi iese sufletul...
și tot nu-l lasă să zboare.
Femeia de larg consum nu e vântul de sub aripile nimănui.
Ăla e un cântec.
Și e despre tați.
Femeia de larg consum e asfaltul de sub picioarele copiilor care n-au învățat încă să zboare.
Știi… ei trebuie mai întâi să învețe să meargă.
Femeia de larg consum știe cu precizie ce vor ceilalți. Soțul. Copiii. Fosta lui nevastă…
Ce vrea ea? Ea vrea ca toți aceștia să obțină ce vor.
Atunci ar fi și ea fericită.
Femeia de larg consum nu deranjează decât o dată în viață. În general își trăiește secolul pe vârfuri, plânge în pernă și nu folosește ochelari de soare atunci când vrea să vadă în lumină. Ci atunci când vrea să nu se vadă la lumină.
Da.
Femeia de larg consum nu deranjează decât o dată în viață.
Când moare.
Și nici atunci nu-ți prea dai seama că lipsește, cum nu ți-ai prea dat seama nici că există… dar sunt niște lucruri care tot rămân nefăcute și trebuie să le faci tu acum. Și sunt atât de multe încât nu poți să nu te întrebi câți oameni se ocupau de ele… și unde dracu’ s-au dus…
