.jpg)
Ce scrie pe contractul tău? 8 ore? Te bufnește și râsul, nu? Asta dacă ai contract.
E o poveste de adormit angajații. A fost odată ca niciodată o țară în care se stătea mereu peste program. O țară unde oamenilor li se furau ani din viață cu ora.
O oră astăzi, o oră mâine.
O țară unde multe firme dovedeau grijă pentru sănătatea angajaților înființând cabinete medicale a căror principală menire era să-ți spună că poți să muncești. Unde ți se verificau adeverințele date de doctori adevărați, nu cumva să stai în concediu medical fake.
O țară unde grija mergea chiar mai departe. Cu săli de ședințe pline după ora 6 cu copiii angajaților. Un fel de grădinițe.
Le-ar fi făcut și grădiniță și școală și supermarket în firmă. Ca să nu mai plece.
Poate chiar și un cimitir de firmă, dacă ar mai fi fost ceva de scos din ei și după, dar nu se fac teambuildinguri pe lumea cealaltă.
A fost odată o țară unde zmeul avea corner office și valea plângerii se numea open space.
Unde angajatele mai tinere care veneau cu fuste care se terminau în ochii șefei prea repede, primeau task-uri pe care nu puteau să le termine niciodată.
Unde oamenii se uitau dezaprobator unii la alții când se trezeau niște dezertori să plece cu doar 30 de minute după sfârșitul programului.
A fost odată o țară plină de lifturi cu cartelă unde oamenii apasă repede pe butonul de închidere când văd că te grăbești să le prinzi. Aceiași oameni care știu întotdeauna perfect denumirea jobului tău, dar niciodată numele tău. Sau când e ziua ta. Sau cum o chemă pe aia mică.
O țară de iepurași speriați unde lupul cel rău se numește “grija pentru ziua de mâine”. Sau “restructurări”. Pentru care pare să nu fie nimeni, niciodată, de vină.
O țară unde nu ești niciodată “numai bine”. Ești fie fără experiență, fie prea bătrân.
O țară unde oamenii din companii cu renume bun nu-și spun salariul nici măcar rudelor. Nu pentru că ar fi prea mare, ci pentru că le e rușine.
O țară unde profesorii, care ar trebui să fie modele în societate, se îmbracă de la 2nd hand când noi ar trebui să le pupăm mâna.
Din fericire în țara există și companii care își respectă angajații. Fie ei gulere albastre sau albe. Deocamdată sunt puține și ele nu se vor înmulți prin ouă. Cel puțin nu prin ale lor.
Prin ale celor care vor refuza să lingă cu contract de muncă va crește numărul lor. Că acum ar trebui să se treacă în anunțurile de angajare că, pe lângă carnet de conducere categoria B și o bună cunoaștere a limbii engleze, constituie un avantaj și completa absență a coloanei vertebrale.
Mă citești de la serviciu? La ora asta? De ce?
Comentariile sunt dezactivate pe acest blog, dar sunt deschise pe pagina de facebook:
https://www.facebook.com/raduefconstantinescu
Vrei cărțile? Îmi e teamă că mai sunt doar două. La pachet :)
