La 18 ani. Și 18 ani mai târziu.



Nu iubești cu adevărat nebunește în adolescență. Atunci nu înțelegi nimic din ce ți se întâmplă.
Iubești nebunește mai târziu. Când înțelegi perfect și totuși mergi înainte :)))

Când nu știi care sunt pericolele nu poți să vorbești de curaj. E inconștiență. Curajul nu e atunci când nu te temi, ci când îți înfrunți deplin conștiernt temerile.

Un placebo al sufletului, care crede că se poate vindeca prin alt suflet și de fapt se vindecă singur.
Fiecare e cu sufletul lui.


Cum poezia are jumătate din ADN-ul poetului și jumătate din cel al Muzei.
Pe cine iubești mai mult, copile? Pe mama sau pe tata?
Copiii nu știu nimic despre dragoste.
De cine ai mai multă nevoie?
Asta ar fi fost o întrebare mai bună.
Copiii nu știu nimic despre dragoste pentru că lumea lor e mică. Alegerile lor sunt simple. Și sunt gata făcute.

Mi-ar plăcea să ne vedem…
Ce înseamnă fraza asta la 18 ani?
Dar 18 ani mai târziu?
Cred că un singur lucru făcea cele două situații să semene. În ambele mă feream de cineva. În ambele se opunea familia.
La 18 ani, tatăl ei.
18 ani mai târziu, soțul.
Știu un hotel.
Și eu îl știu.
S-a bosumflat imediat: Ai mai fost?! Cu cine?!!
N-am răspuns. De fapt, n-am mai spus nimic.
18 ani.
Ne vedem la ora 18?
Nu.
Ai dreptate. La 18 e prea devreme.
Nu, i-am răspuns. E prea târziu.
Tu chiar vrei să cred că te-ai schimbat?
Crezi ce vrei. Dar mi se pare ciudat că poți să crezi că lumea s-a schimbat, clima s-a schimbat, puterea politică, dar nu și eu.
Bărbații nu se schimbă.
Unde ai citit asta? Într-o revistă pentru femei? Sunt mai nocive decât fumatul.
Știi tu?
Da. Nu ajunge că vă pompează în ochi imagini cu femei retușate. Vor să vă retușeze și opiniile despre viață. Despre voi. Despre bărbații voștri. De ce m-ai căutat? Ce e în neregulă cu bărbatul tău?
E… același, dar la tine?
A mea e mereu alta.
Aham? Are dublă personalitate și îi înșeli o personalitate cu cealaltă personalitate?
Nu. Facem un 3some.
Can I watch?
No. But you can read about it.




Back to Top