Într-un documentar americănesc era un tată de familie intervievat chiar de unul dintre cei trei fii ai săi.
Omul lucrase pentru o mare companie de computere până la un val de reduceri de personal (he was downsized, cum sună…)
Când ai trei copii nu-ți permiți slăbiciuni, plâns de milă. Nu-ți permiți o lipsă de idei. Cu siguranță n-ar trebui să-ți permiți să-ți rezolvi problemele în băutură (așa riști să vezi dublu și să ți se pară că ai 6 :)))
Tatăl cu pricina își deschisese un mic birou și ținea contabilitatea pentru câteva firme mici. Nimic special, dar aducea o pâine în casă.
El a zis un lucru care m-a hăituit multă vreme: Adevărații eroi nu sunt cei din filme. Adevărații eroi sunt oamenii obișnuiți care merg la serviciu în fiecare zi.
Aș merge mai departe. Adevărații eroi nu sunt celebritățile care ne umplu televizoarele, nici cei de pe prima pagină a revistelor. Eroi sunt oamenii aceștia pe care nu-i știe nimeni și de care uită mulți. Ei își apără familiile sum apără Superman lumea. Firesc, familia e lumea lor.
Ei își educă așa cum pot copiii și renunță la o plăcere personală ca ăla mic să mai facă niște opționale la școală. Care sunt pe bani.
Ei încearcă să le dea celor mici mai mult decât o mie de sfaturi. Încearcă să le dea un bun exemplu.
Ei împing înainte economia ca pe o mașină. Și după ce că ăștia nu umblă să-i regleze aprinderea, nu-i umflă nici cauciucurile…
Și ce primesc acești eroi la schimb?
Vorba lui Păunescu: În spate, omenirea le pune coarne.
Mass media îi discreditează chiar la ei în casă, prezentând drept exemple de succes tot felul de țepari care ne dau lecții. Noi suntem de vină. Că nu știm ce vrem de la viață.
Mă întreb adesea dacă oamenii ăștia realizează că dacă toți am fura, la un moment dat n-am mai avea de la cine!!
Haideți să schimbăm regula jocului și să ne întoarcem spatele acestor celebrități făcute din fraude și fum. Să le întoarcem lor spatele și să ajungem din nou față în față cu un tată de care am uitat, cu o mamă care nu mai are așa mult timp. Și să le mai colorăm zilele cu prezența noastră, cu un telefon, poate chiar cu o scrisoare în plic, pe hârtie, ca pe vremuri. Că de prea multă vreme nu mai primesc în cutia de scrisori altceva decât fluturași și ofertele de la hypermarket.
Oferte aduse de alți bătrâni ca ei. Pentru care lupta nu s-a terminat nici după ce au muncit toată viața și pe care mulți îi reped: Tataie, nu ți-am zis să nu mai suni la interfon pe numărul ăsta?
De parcă lucrurile cele mai periculoase ne-ar intra în casă prin scara blocului… nu direct în cap, printr-un ecran 16 pe 9…
