În fiecare zi se ducea să repete la chitară departe de vecini, de nea Gelu pentru care sigurul instrument muzical era carburatorul de Oltcit și de tanti Elena, supranumită în cartier Sue Ellen pentru că bea mult.
Marius era sigur că locul lui de la marginea orașului era la fel de pustiu ca Deșertul Gobi, dar în ziua aceea, la marginea porumbului a apărut o fată.
S-a ascuns și a privit aproape fără să respire.
Ea a privit în stânga, apoi în dreapta, apoi în spate, de parcă se temea să nu fie urmărită.
Apoi a scos dintr-un penar două țigări, o brichetă albastră și un ciob de oglindă. Venise să studieze cum i-ar sta fumătoare.
Avea cel mult 15 ani și a venit trei zile la rând. Mereu cu două țigări și cu un plan. Într-o zi a exersat țigara absentă, în alta a jucat rolul unei fumătoare seducătoare și i-a văzut un umăr gol, în ultima a vrut să înțeleagă țigara de după.
Deja vorbea liniștită cu voce tare. O chema Lidia. Sau cel puțin așa își spunea.
Lidia, se lua singură la rost, așa ceva nu se poate! La lecția “Seducătoare cu țigare” te-ai înecat cu fum, la cea cu atitudinea absentă ți-a intrat fumul în ochi. Acum ce o să faci? Țigara de după? Cum n-ai cunoscut încă niciun băiat o să o numim Țigara de în loc de.
Convinsă că toată lumea fumează țigara de după în halat de baie, Lidia își adusese unul cu ea. S-a dezbrăcat repede, fără nimic erotic, apoi și-a împăturit hainele cu grijă. Halatul îi era mare.
Și-a scos țigările și oglinda și s-a tot privit.
Marius o privea și el ca și când ar fi vrut să rețină acel chip și să-i învețe corpul ca pe o poezie. La drept vorbind, corpul ei chiar era o poezie…
În a patra zi s-a decis să iasă din ascunzătoare și să se prezinte. S-a gândit chiar ce melodie să-i cânte și a exersat la chitară până nea Gelu a decis că merită o bătaie bună. A îndurat ca un martir al creștinătății.
Nimic nu era prea bun pentru Lidia, se gândea el mergând spre locul lui care devenise într-un fel locul lor.
Se simțea pregătit să-i vorbească în a patra zi.
În a patra zi Lidia nu a mai venit.
Nici în a cincea.
Nici în următoarele două săptămâni.
După ce s-a terminat vara a renunțat.
De uitat a fost mai greu.
Apoi a venit Revoluția. În sfârșit avea și chitara un rost.
Se întâlnea numai cu fete care fumau. Era destul de ușor, pentru că acum el cânta într-o formație și cunoștea aproape numai femei care așa vedeau independența și egalitatea cu bărbații: copiind de la ei fix obiceiurile de care, dacă am fi sinceri, toți am prefera să scăpăm. Fumatul e printre ele.
Habar nu avea că Lidia nu se apucase de fumat, deci criteriul lui de selecție era o eroare.
Au trecut cinci ani în care amintirea felului cum își aprindea Lidia țigara la margina porumbului a așteptat ca un spion adormit.
În seara aceea tocmai se plictisea când Lidia a intrat cu un grup de prietene. În telenovele el ar fi tresărit și ar fi recunoscut-o. În realitate e altfel. Clubul era prea prost luminat, nu ar fi recunoscut-o nici pe mumă-sa.
Nu începuse nimeni să cânte și prietenele Lidiei au început să facă exact ce fac toți fumătorii când ies în oraș și se plictisesc, dar vor să lase impresia că se distrază. Au aprins câte o țigară, desigur…
Atunci Lidia a vrut să demonstreze că și ea știe să se distreze. sau cel puțin să se prefacă. Așa că a luat de la cineva o țigară, de la altcineva o brichetă, apoi s-a întreptat fără să-și de-a seama ce face către una dintre oglinzile care făceau clubul să pară mai mare.
Dacă pe cer i-ar fi scris numele cu artificii și tot n-ar fi fost un semnal mai bun pentru Marius!
Din fericire acum nu mai era genul care să aștepte până în a patra zi. În chiar dimineața aceea Lidia a avut ocazia să fumeze prima ei țigară de după. La cererea lui.
Nu avea halat de baie, dar i-a împrumutat o cămașă.
Apoi i-a povestit totul.
Era atât de ingenuă, atât de altfel de toate clientele clubului unde cânta el. O stângăcie adorabilă.
Realiză că a așteptat-o cinci ani.
Că toate relațiile lui, chiar și aventurile care păreau fără niciun fel de miză erau antrenamente.
I-a cântat ceva. Niște versuri inventate pe loc. Din când în când revenea la o idee care i se părea revelația nopții: noi nu suntem ca alți oameni.
Cine ar fi putut să-i despartă?
Aud?
Nimeni?
Se abține cineva?
Cele mai frumoase revoluții sunt cele pierdute.
El așteptase căutând.
Ea așteptase pur și simplu.
Era primul bărbat din viața ei.
Din fericire ea nu era prima femeie din viața lui așa că nopțile nu erau speologie la secțiunea amatori - tineret - speranțe.
Speranțe aveau amândoi.
El trăise majoritatea lucrurilor despre care ea a citit. O generație grăbită.
Ele, ca niște detectivi, încercând pe ocolite să afle de la prieteni și nu numai. În general, orice om din jurul bărbatului este o sursă de informații. Pentru că ele sunt convinse că noi le-am spune numai minciuni sunt gata să ia de bune minciunile altora.
Sunt femei care s-au prins că au fost mințite de prietenii iubitului abia după ce au trecut prin paturile lor.
Femei care au renunțat la planuri de viitor pentru că li s-a părut că nu pot să concureze cu trecutul.
Și femei care, deși au avut toate datele problemei, au eșuat incredibil.
De la genul acesta de oameni ea a aflat într-un timp foarte scurt că Marius a ieșit numai cu blonde. Ea nu era.
A stat mai mult numai cu dezinhibate care dansau pe mese. Ea nu știa să danseze nici pe suprafețe mai clasice.
Și nimeni nu-l văzuse vreodată cu o fată cuminte.
Până acum.
Fuma cu altfel de gesturi și stătea la masă cu două dintre fostele lui.
Era incredibil cât de mult semăna acum cu ele.
Ea ar fi putut să-i explice.
Niciunul n-a făcut-o.
Pentru el era doar dovada că nici poveștile cu zâne nu există.
O iubea pentru că era atât de diferită, credea el, din alegere. Acum îi era clar că ingenuitatea ei era doar o întâmplare. Și pe întâmplări nu prea poți să te bazezi.
Așa că a continuat să o caute pe fata cu ciobul de oglindă și două țigări. Dar în alte femei. Pentru că era clar că fata aceea se părăsise pe ea însăși.
Foto: BIOCITY2
