Am niște ani de redacție de știri în spate. Așa îi simt. În spate. Ca pe o cocoașă. Un bagaj de informații fără de care mi-ar fi fost mai bine. Aș fi fost mai liniștit.
Întreabă orice reporter de investigații cum se simte când riscă, expune opiniei publice un caz grav de corupție și nu schimbă nimic.
Nu e zi de la Dumnezeu să nu mă mir cum unii mai continuă. Ca niște cavaleri ai adevărului într-o lume unde nimeni nu le apreciază lupta.
Oamenii nu au timp.
Oamenii uită.
Când m-am apucat eu de știri era greu să găsești informații. Metoda preferată era cenzura de orice tip. Se făcea totul să se afle, iar dacă se afla să nu e publice. Dacă se publica era aproape sigur adevărat.
Presa era mai puternică.
Acum e diluată. Reputația ei? Nulă.
Cantitatea de informații? Uriașă.
Cantitatea de adevăr? Minusculă.
Intelectualii au fost mereu prea puțini, așa că, dacă ești portal de știri și vrei trafic trebuie să scrii pentru ceilalți. Pentru ceilaNți, ăia care și când mor merg pe lumea cealantă.
Din ziua în care m-am lăsat de știri nici nu m-am mai uitat la TV aproape un an.
A fost un an bun.
Chiar și în anii 90 lupta electorală simula o dezbatere de idei.
Acum… ALEGERILE SUNT UN CONCURS DE POPULARITATE.
Miss România.
Nu avem nici cea mai vagă idee ce vrea să facă un candidat sau altul cu noi.
Ni se părea abjectă politica promisiunilor. Acum e mai rău. Șefii de campanie au descoperit social media și pe internet a început campania insultelor. A minciunilor documentate cu câte o poză neclară.
Oricine poate să spună orice pe net.
S-a spus pe față până și adevărul cel mai neplăcut: emisiunile serioase nu au atâta audiență încât să fie un factor determinant la alegeri.
E adevărat. O știm cu toții. De mulți ani, nu de astăzi. Dar parcă mi-a fost greu să aud zgomotul bulgărelui de pământ aruncat pe capacul coșciugului unui mort pe care credeam că-l mai putem ține la geamul televizorului. Să-i luăm pensia.
Când scriam promo-uri pentru După 20 de ani, am folosit o sintagmă care s-a tot întors: Trebuie să înțelegem înainte să alegem.
Unii au ales răul mai mic.
Alții au ales să plece.
Cei mai mulți nu aleg nimic. Niciodată. Ei cred că sunt liberi pentru că au telecomandă la televizor și sunt liberi să schimbe postul.
Indiferent cine câștigă alegerile noi am pierdut deja. Am pierdut iluzia că presa e a patra putere în stat.
Nu ne mai rămâne decât propria voce.
Zilele trecute am descoperit încă un domn care o are. De textul lui, devenit viral, au încercat să profite mulți. Unii pentru trafic, alții pentru lovirea adversarilor din arena politică.
Îmi pare rău pentru noi să aud că pleacă și-mi pare bine pentru el. Nici Brâncuși și nici Ionesco nu s-ar fi realizat în țară.
Nu preiau nici măcar un cuvânt din postul lui. Vă invit să-l citiți pe blogul lui (link direct aici)
Of.
Iar îmi vine să spun: România, te iubesc, dar așa aș prefera uneori să avem o relație la distanță…
