Been there done that! Ce pierzi în 14 zile de detox. Jurnal la două capete. Varianta lui.


Să începem cu lucrurile mai puţin importante. 

Pierzi kilograme. Muza e frumoasă ca un haiku şi n-avea nevoie. 
Era interesată de centimetri. Acum are cu 6 mai puţin în talie şi cu 4 mai puţin în jurul coapselor. Vis. Poza nu e editată. 
Eu am “pierdut” 7 kile în 14 zile! Găsitorul să le păstreze, că eu nu le mai vreau înapoi ;) Aşa de mult mă bucur de lipsa lor încât am revenit la sală cu un chef nebun să nu pierd... pierderea :)))) 
Ce mai pierzi? Unii spun că pierzi bani. Sunt oameni care dau 500 de euro pe o poşetă, 3000 pe o vacanţă, mai mult de 30.000 pe o maşină, dar pentru sănătatea lor li se par scumpe şi analizele gratuite. 

Noi, eu şi Muza, suntem mai petrecăreţi, de mai mult de jumătate din banii pe procedurile Infrafit mâncam în 14 zile la restaurant. Cristi de la Biutiful ne-a simţit lipsa două săptămâni cât am mâncat exclusiv ce am primit în cadrul programului de detox Infrafit.
Şi ce mai pierzi? Jumătate de garderobă. Aia formată din haine pe care le-ai ales special ca să-ţi ascundă nişte probleme pe care acum nu le mai ai. 
Dar abia acum devine interesant. 
Nu mai am 20 de ani. Poate 20 de trăit. La câtă presiune am stăpânit în cei mai frumoşi ani ai nebuniei mass media. La câte ţigări am fumat căutând idei. La câte mese de prânz am ratat, ca apoi să le completez nefericit cu cine copioase. 

Infrafit nu e cosmetică. M-am convins după ce am fost sceptic, chiar ironic. 
14 zile am simţit că fac ceva pentru mine. Fără să fiu bolnav. Fără să mă doară, de fapt, pentru că toţi avem câte ceva. Un om sănătos e doar un om insuficient investigat. 
Culmea. Orele de sală au ajutat şi am ieşit mai bine la testele lor decât mă aşteptam. 
Chiar pierzi multe. 
Rămâi fără senzaţia aia tâmpită de stres, de ai nevoie de 5 zile de concediu doar ca să-ţi dai seama că nu mai eşti la serviciu. După care trebuie să pleci :))))
Ce mai! Kilograme, toxine, stres... ai numai de pierdut. 
Şi toate pierderile astea sunt un mare câştig. 

P.S. Chiar sunt curios ce va scrie Muza ;)
Back to Top