Dacă-l urăști înseamnă că nu ți-a trecut.
Dacă-l faci de trei parale în
orice discuție cu prietenele... ești tu de doi lei. Că ai ales un asemenea
rebut.
Cu foarte puține excepții orice
om care a trecut prin viața ta ți-a făcut și bine, iar în foarte multe cazuri
SINGURA LUI VINĂ E CĂ A PLECAT.
Adevărul este mereu între două
extreme și totuși femeile preferă să aleagă una dintre ele. Măcar aici stăm noi
mai bine. Niciun bărbat nu o să-și facă o mie de griji despre ce ar fi putut să
facă altfel. Pentru că înțelegem mai bine că momentul când mai puteam să facem
ceva a trecut.
Femeile mereu fac asta: ori el a
fost un idiot complet că a plecat, ori ea a fost, că n-a știut să-l păstreze.
Mai ușor cu crizele de vină acută că bărbatul nu e o umbrelă pe care s-o uiți
într-un cuier și pe urmă să vezi că acoperă perfect altă femeie.
Da. Ai uneori senzația că stai în
ploaie, dar toate ploile se termină.
Știi bancul cu Noe? Chiar n-o exista altul care să ți se potrivească? Poate chiar mai bine.
Știi bancul cu Noe? Chiar n-o exista altul care să ți se potrivească? Poate chiar mai bine.
Ex-ul e unul dintre paradoxurile
existenței.
Scuipi unde ai (mă scuzați de
expresie) lins.
Înjuri cu gura cu care i-ai
promis.
Ameninți cu mâinile cu care îl
strângeai la piept.
Și de fiecare dată când îl negi
te negi pe tine. Ca și cum lunile sau anii pe care i-ai trăit cu el ar fi doar
o pată de cerneală sub care nu se mai vede scrisul.
