Working title - Episodul 1



Ducem BLOGGING DEMOCRACY la un nou nivel:
Dintr-o idee pe care voiam să o fac serial, vom scrie o carte împreună!
Altfel e clar că n-o să mai scriu niciodată a doua carte. Îmi trebuie un bici ;-)
Cum procedăm? Eu pun un episod pe blog cu trei variante de continuare. Voi alegeți una dintre ele și eu o scriu. Cu alte trei variante de continuare. Este o idee atât de OUT OF CONTROL încât îmi place la nebunie!

N-am titlu, o să vină pe parcurs. Până una alta se numește Working title :))

Ep.1

Țeavă, Andu și Costinești erau cei mai cool tipi din ASE. Unii ar spune că asta nu înseamnă mare lucru, că sunt mai multe fete la ASE. În plus, în 95 de-abia apăruseră fițele în România și era suficient să vii la cursuri altfel decât cu tramvaiul sau Dacia ca să intri într-o gașcă selectă.
Niciunul dintre ei nu era din București.

Țeavă venea pe un motor de viteză de 1000cmc, despre care se spunea că vibrează suficient cât să-i provoace pasagerei un orgasm într-un drum Piața Romană – Restaurantul Budapesta și retur. Gurile rele spuneau că făcea ASE-ul la dorința expresă a lui ta-su, care credea că ar fi bine ca progenitura să fie măcar în stare să numere banii pe care el îi făcuse deja din două tunuri. Nu era adevărat, Țeavă era orfan de amândoi părinții, dar i se părea folositoare legenda. În loc să le fie tuturor milă de un copil care și-a pierdut la 18 ani ambii părinți într-un accident de mașină, prefera să le fie tuturor teamă. Cine să se ia de băiatul unui milionar? Motorul și-l cumpărase din vânzarea apartamentului și acum stătea în chirie. În 95 nu era așa scump ca acum. Pe principiul banii sunt făcuți să circule, tipul păstrase o parte din banii de pe apartamentul părinților și intrase la ASE de capul lui, să învețe să-i înmulțească. Până la sfârșitul poveștii veți vedea că nu din programa școlară a făcut Țeavă primul milion de euro.  
Sigur, nu-l chema Țeavă, dar așa se spunea că mergea omul până la Brașov, de parcă printre coloanele de mașini avea o țeavă.

Andu provenea dintr-o familie de artiști, dar n-avea niciun chef să picteze după modele grăsuțe, toate acele pliuri și colăceii care fac deliciul oricărui prof de pictură. El prefera să fotografieze puștoaice mult mai puțin ofertante pentru artă, dar mult mai profitabile pentru el însuși: gâsculițe care credeau că poate să le facă rost de contracte ca manechine, actrițe în filme americane sau ca dublură de corp în reclame la produse de slăbit. Mulți spuneau că se mai și culca doar din inerție cu ele. De fapt era ca un pește atipic, care le lua banii fără să le mai scoată și la produs.
Când mergea cu câte una dintre fete la vernisajele babacilor lui de la Fondul Plastic făcea valuri printre băbuțe, singurele prezente la vernisaje. Picturile le interesau mai puțin, dar tortul de biscuiți și sărățelele mamei lui Andu erau vestite în tot orașul.
Mama lui tot mai aștepta ca fata prezentată la un vernisaj să se repete și la al doilea. Andu zâmbea și spunea de fiecare dată: Ce, tu vii cu aceleași tablouri? Eu de ce să vin cu aceeași fată?
Pentru că niciodată sărăcia nu a fost la modă, Andu lansase zvonul că părinții lui erau galeriști și făceau milioane din licitații cu picturi de Grigorescu și Luchian.

Tatăl lui Costinești era singurul care făcea bani de-adevăratelea. Avea una dintre primele agenții de turism din România. Spre deosebire de alți concetățeni care credeau că trebuie să ofere românilor pachete de vacanțe, el le oferea în 90-91 excursii la turci. Toată lumea pleca cu geamantane goale și se întorcea cu tone de blugi, ness și țigări. Tot ăl bătrân al lui Costinești inventase excursiile în Italia și Spania numai dus. Avea închiriate niște mizerii de blocuri în 4-5 localități astfel încât emigranții în căutare de muncă să nu doarmă pe sub poduri.  Între 1990 și 1995 banii au curs.

Pictorii lui Andu și de răposații lui Țeavă ar fi făcut orice pentru copiii lor. Unii nu puteau însă, pentru că erau parcă din altă lume când venea vorba de afaceri, ceilalți chiar erau pe lumea ailaltă. Părinții lui Costinești însă erau pur și simplu strânși la pungă. Sigur, fiul lor avea mașină că li se părea că altfel s-ar fi făcut de râs. Bani primea însă doar pentru benzină, așa că era nevoit să meargă ca un camionagiu, cu “economie”. Din banii care-i rămâneau la fiecare plin scotea fetele la Cinema Patria. Pare greu de crezut acum, dar în 95 Patria era un loc cool. În plus mai avea o cameră rezervată toată vara la un hotel în Costinești unde le ducea pe cele care treceau de testul cu cinematograful. Așa s-a ales cu porecla.

Intrați pe facebook, vedeți care sunt variantele de continuare și votați. Puteți să și propuneți una 100% originală din imaginația voastră.

Back to Top