A plecat în Belgia.
Da... sigur... e mult mai bine acolo... face 10.000 pe lună.
Minimum.
Aici reamenajăm, facem un magazin alimentar micuț... tot felul de chestii de ronțăit.
Clar făcea mișto de mine. La durerea de mea de dinți fix de chestii de ronțăit aveam nevoie!
Dar miștoul se face de noi toți.
Ieri, Muza mi-a zis: Ai din ce în ce mai mulți fani printre studenții la medicină. Poți să te îmbolnăvești liniștit peste 5 ani.
Eu i-am răspuns: Numai dacă plecăm după ei. În Italia, Spania, marea Britanie. Ăștia nu rămân în țară pe 14 milioane pe lună.
La târgurile de job-uri mulți spun că sunt din ce în ce mai mulți candidați pentru joburile care nu cer pregătire și din ce în ce mai puțini eligibili pentru poziții de top.
Îți vine să-i întrebi: Păi, unde sunt studenții aceia eminenți care câștigau olimpliade de mate pe afară? Răspunsul lor seamănă cu programul curselor internaționale ale companiilor aviatice: Madrid, Londra, Paris, Berlin.
La fiecare recensământ suntem tot mai puțini. Bine că doar ne numără, nu ne dau și teste de IQ. Totalul general s-ar putea să ne sperie mai tare.
Poate că e aiurea să pun întrebări la care nu am eu soluții, dar tare mi-e frică de ziua în care la spitale vom găsi în loc Unitate de Primire Urgențe niște agenții de turism. Cu bilete pentru mariel capspitale ale lumii.
Ce știu sigur e că eu voi continua să dau mai puțină șpagă ospătarilor și mai mulți bani (pe care eu îi numesc compensație benevolă) doctorilor.
Măcar să sprijin o breaslă care știe nu numai unde e poziționat creierul, dar și la ce folosește.
Foto: Henzonlee