Au câștigat egalitatea, dar au pierdut feminitatea? E nedrept termenul de corporaTriste?



E nedreaptă generalizarea: sunt multe femei care reușesc să conducă mari companii și coafura rezistă. Sunt exemple fabuloase de doamne care reușesc să intimideze prin competență fără să aibă o strângere de inimă frigidizantă.
Dar pentru mult prea multe termenul corporaTristă se potrivește ca o mufă USB. Parcă nu sunt altceva decât niște periferice atașate la laptop.

Drama, din punctul meu de vedere, este că toate trusturile media sunt acum corporații unde aceste new hardware found scriu despre dragoste, împliniri și alte himere depre care nu au nici cea mai mică idee pentru că nu s-au întâlnit cu ele decât pe youtube!
Bărbaților le plac femeile pentru că sunt femei.
Nebune sau calculate, nesigure sau aventuroase, de succes sau veșnic în căutarea lui, nu contează. Din momentul în care ai senzația că dormi cu un băiețel s-a terminat.
Bărbații fac mișto de tonele de machiaj ale pițipoancelor, dar o femeie ajutată de fard, rimel și bun gust ne prinde privirea și ne întoarce gândurile pe dos mai ceva decât un expert în arte marțiale când te pune jos cu un procedeu de secerare-imobilizare.
Cine n-a fost niciodată prins cu o strangulare la sol poate să experimenteze aceeași senzație când urcă în același lift cu o doamnă dichisită sau o puștoaică deja conștientă de farmecul ei.
Nu mai ai aer.
Când însă dai peste una care își vede toată viața în tabele de excel îți vine să ieși la aer de plictiseală și să numeri stelele. Sigur, nu pentru că vrei să știi câte sunt, pentru asta poți să o întrebi pe ea dacă nu cumva are o prezentare în powerpoint.
CorporaTrista e un fel de mamă surogat: ea duce sarcinile altora cum duc indiencele copiii europencelor 9 luni pentru 5.000 de euro.  Așa cum unele mame își transferă toată capacitatea de a iubi asupra copiilor lor și bărbatul se simte în plus, la fel și corporaTrista e mai atașată de lumea ei în care totul e pe inventar, decât în brațele unui bărbat care vorbește de cai verzi pe pereți pe care-i poți prinde într-un document cumulativ.
Românii au o vorbă: Nici la cârciumă, dar nici la mânăstire. Să nu schimbăm femeia care stă acasă cu femeia care nu prea dă pe acasă.
Data viitoare când stai peste program convinsă că muncești pentru viitorul tău gândește-te cât de mult din el ai transformat deja în trecut.

Foto: CWinslowII

P.S. Leneșii au noroc. 
Se mai găsesc ambele volume din Psihologie pentru oameni obișnuiți! Acesta este o poză de la o cititoare care n-a așteptat. Tu ce mai aștepți? Link: https://goo.gl/rgW84A sau click pe poză!



Back to Top