Multe texte de pe blogul meu sunt răspunsuri
la întrebări care vin de la voi iar și iar. Dacă 50 de oameni te întreabă în
privat, să nu-i vadă cineva, ce fac când iubesc un bărbat sau o femeie care
aparține altcuiva... îți dai seama că mai sunt câteva mii care nu riscă
sinceritatea asta.
Riști tu și scrii: Ce faci când iubești un
bărbat care nu e al tău.
Am riscat pentru că s-a văzut că nu e din
cărți și am iubit femei care nu erau ale mele. L-am scris pentru că multe
dintre ele... au devenit.
În ultima vreme revine o problemă: de ce se
iau de viața ta oameni cărora nu le-ai făcut nimic.
Ca la sah, problemele pe care le văd mai greu
jucătorii se văd lesne de pe laterala talbei cu zile și nopți.
Fericirea deranjează.
Frumusețea e o anomalie.
Succesul e suspect.
Și mulți dintre oamenii care nu le au, în loc
să încerce să le dobândească, urăsc simplul fapt că tu le ai.
Sigur, frumusețea e o formă de noroc. Deși
dacă mă iau după multe din femeile frumoase care îmi scriu e fix o tragedie.
Dar celelalte două nu sunt mereu pătate de compromisuri, secrete murdare și
prietenii cu șefi care te țin în brațe.
Frumusețea nu e o tragedie, dar e o tragedie
să nu știi să o manageriezi. Dacă ești un om slab sau credul frumusețea ta e o
pradă. Dacă te duce și capul și acumulezi un pic de experiență... e un
formidabil atu. Oricât de departe ar merge democrația (care deocamdată nici nu
există) sau oricât de bine am putea să impunem egalitatea de șanse care nici
asta nu există decât pe niște hârtii prăfuite) mereu vor fi oameni bogați în
dragoste și flămânzi. Mereu vor exista femei care au frumusețe de risipit... și
altele care vor încerca să-și picteze pe chip o altă față... vor transforma
plasticienii în oameni fabulos de bogați. Paradoxal, cunosc chirurgi care au
pus mii de sâni mari și îi adoră pe cei mici, au potrivit sute de trupuri care
acum par perfecte, dar adoră imperfecțiunile. Sunt oamenii aceștia bolnavi? Nu.
Fericirea nu e o întâmplare. Nu e ca
frumusețea, ceva cu care te naști. Sunt oameni care nu reușesc să aibă o
atitudine pozitivă nici când soarta le dă, ca la poker, quintă royală. Au atât
de mult, dar se gândesc doar la ce le lipsește. La ce au alții.
Iar succesul va fi mereu suspect pentru cei
care nu-l au și nu realizează că nu-l merită. Ei merg la limita bunului simț și
adesea dincolo de ea... și... ce crezi? Pierd mereu. În loc să-și schimbe atitudinea
și să realizeze că scurtăturile spre fericire sunt adesea drumuri înfundate, ei
cred că aceia care au succes... fură mai mult decât ei!
Nu te mai întreba ce au oamenii cu tine dacă
știi că n-ai greșit cu nimic.
Am mai spus-o: invidia e cea mai sinceră formă
de apeciere, chiar dacă nu e și cea mai plăcută.
