Eu nu cred în zicelele gen: Trăiește fiecare
zi ca și când ar fi ultima. Sună bine, dar ar fi ciudat să ne luăm rămas bun
continuu.
Să o ținem într-o petrecere ca de sfâșitul
lumii și să nu ne facem planuri de viitor. Că nu mai este.
Este.
Noi îl facem să fie și fiecare acțiune a
noastră de azi ne clădește sau ne distruge mâinele.
Fiecare război pe care-l pornim azi ar fi bine
să merite. Să nu te trezești că omul în care dai te ignoră cu grație și termini
pe locul doi o cursă în care alergi singur.
Fiecare insultă pe care o servești azi
vorbește mai mult despre tine decât despre cel insultat. Și mâine s-ar putea să
descoperi că sunt mai puțini prieteni lângă tine. Vipera nu e cel mai bun
prieten al omului.
Fiecare pod pe care-l arzi e un loc unde nu ți
se mai dă voie să contruiești.
Și de fiecare dată când bârfești pe cineva vei
rămâne mai singur, pentru că oamenii nu sunt proști și se întreabă ce spui și
despre ei când nu sunt de față.
Și așa o să urăști ziua de luni, apoi pe cea
de marți... și tot așa până sâmbătă seara când n-o să înțelegi de ce ești
singur.
Meriți.
Ai avut 7 minuni la dispoziție și le-ai transformat
în gunoi.
E greu să clădești o casă din gunoaie.
În fiecare zi poți să începi o nouă viață. Să
plănuiești ceva sau să duci la îneplinire un plan.
În fiecare zi poți să alegi.
Să alergi.
Să speri... sau să disperi.
Să porți o mască sau să le dai jos și pe ale
altora.
Să lași ceva în urmă despre care să se
vorbească. O fundație pe care alții să construiască un vis mai frumos decât al
tău.
Poate că nu ne sunt toate lucrurile permise,
dar ai voie să-ți dorești ce vrei.
Ai grijă ce-mi dorești. Că s-ar putea să ți se
întâmple.
