Nu-i așa că adori când i se scurge puțin rimelul de la lacrimi?
Când o faci să râdă cu lacrimi.
Și părul... niciun hair stylist nu poate să-i dea atât volum cât îi dai tu când o ciufulești într-o bătaie cu perne cu final fericit.
Tenul ei imperfect nu e senzațional când îi înveți geografia alunițelor iar cele două mici vergeturi de pe fund parcă sunt albiile a două râuri extatice care pornesc din izvorul fericirii.
În fiecare dimineață spune că nu vrea s-o vezi așa:
Sunt urâtă la 7 dimineața.
Ochii aproape lipiți de somn? Încă privesc înspre înăuntru, către sufletul în care mă lăfăi ca un pașă. Un palat pe care nu îl împart cu nimeni.
E superbă dimineața. Cu ea.
Are rost să oprești alarma doar ca să poți să te bucuri de imaginea ei dormind. Înger imperfect cu o aripă neagră.
Sculptură perfectă cu un colț rupt.
Sau să-i dai un telefon mamei ei. Să-i mulțumești că există.
Sau să te furișezi în vârzul picioarelor și să-i pregătești micul dejun.
Un mic dejun la fel de imperfect cum se vede ea pe ea în fiecare dimineață.
We are nothing but two imperfections fitting together perfectly.
