I WANT YOUR TEXT. Femeia și pantofii...


Primul text acceptat în acest concurs fără miză... sau cu?...E scris de
Alexandra Ștefănescu.
..................    

Am auzit ca o femeie obisnuita se indragosteste de 7 ori pe an. De 6 ori de pantofi.  Acum ceva timp aveam impresia ca m-am indragostit doar de papuci de casa.
Sfarsitul ultimului an de facultate de litere. Vise, idealuri, aroganta si mai ales VARA.
El, sfarsitul anului I de automatica. Usor stangaci, abia acomodat cu viata de camin ( care pentru mine nu mai avea niciun secret, desigur) , dar….bine lucrat la sala. Intalnirea noastra a fost precum a lui Carrie cu o pereche de Manolo Blahnik’s. Scumpi, nu pentru folosinta indelungata, dar ai naibii de ispititori. Am zis ca pot sa imi permit o aroganta ( cadou de sfarsit de facultate) si am luat pantofii in graba.
Totul era exact cum imi imaginasem. Proaspat, fara prea multe obligatii si avea sa tina doar o vara.  Apoi voi lua viata in piept, ma voi muta cu colega mea in chirie si voi avea un job de vis.
Oras mare, chirii mari. Colega s-a decis ca mai bine s-ar marita si deci…s-a mutat cu iubitul. Cine s-ar fi gandit ca o sa ma impiedice tocmai o casatorie.
“Unde ma duc? Cu ce platesc? Se inchid caminele. “ Si-a venit “ Manolo” cu Solutia: “ Ma mut cu tine! Si asa nu imi placea in camin!” ( trecusera  2 saptamani de la prima intalnire)
Dupa indelunga cugetare concluzionez :” Oricum ma angajez, o sa fiu o mare magnata. Si daca nu merge, il trimit inapoi la camin”.
Mama, tata, bagaje, oale,linguri, etc. Fericiti ca fata lor s-a facut mare si complet privati de informatiile recente, legate de “ colegul de apartament”. S-a trecut de la stupoare la consternare, iritare si in ultima instanta la consolare ( “ Macar si- a gasit si ea pe cineva”).


Inceput minunat de convietuire, surprize, spalat vase, dus gunoiul. Job-ul de vis intarzia, eu incepandu-mi ascensiunea ca dispecer la o firma de taxiuri ( “ tre’ sa incepi de jos” ). El, student eminent ( ultimul din grupa). Nu se putea angaja, desigur. Baiatu’ trebuia sa invete.
Lucrurile s-au degradat. Viata mea profesionala a continuat cu experienta de call center la cartele pre-pay. Minunat!! El, din ce in ce mai mare, proteine, sala, echipamente.  Trebuia sa-si intretina visul. Candva va face o gramada de bani din asta. Restantier, dar se visa si programator, ca doar facea facultate cu viitor, nu litere, ca altii. Ocazional, jucator de ruleta.
Pantofii Manolo Blahnik’s se transformau incet in espadrile.
Si-au trecut doi ani jumate de “ Ma-ta de ce nu iti trimite mai multi bani?”, “ eu nu fac o facultate sa ma angajez pe 8 milioane” si “ daca iti convine bine, daca nu, nu”. Aveam voie sa ma intalnesc si cu cele vreo doua prietene pe care le mai aveam. Dar nu mai des de o data la doua luni.  La fiecare intalnire cu ele le tot explicam ce suflet bun are de fapt, dar e alterat de tot ce se intampla in jur. Si le promiteam ca la urmatoarea iesire nervoasa a lui, plec. Nu imi mai dadusem nici licenta in timpul asta, fiind ocupata cu job-urile mele.

M-am dus acasa la ai mei. Nu mai vorbisem cu ei de luni bune. Cand m-am intors i-am spus. TOT!! Cum plangeam in noptile in care el paria pe rosu, cum scapam pungile de la supermarket pe trecerea de pietoni cand el era la “ studiu” cu baietii in camin, cum imi era dor de iesirile cu fetele si mai ales cat ma duruse sa nu vorbesc cu mama. Nu imi venea sa cred ca faceam asta. A plans ca un copil ( nu si-a dat seama, zicea). M-a implorat in genunchi sa nu plec.  Manolo Blahnik’s erau acum papuci flausati de casa. Era tot vara. Si cine are nevoie de papuci flausati vara.
Am crezut ca lumea mea se sfarsea acolo. Ma mutam dintr-un oras cu 700.000 de locuitori intr-unul cu 150.000. SINGURA.
De atunci au trecut 3 ani. Mi-am dat licenta intre timp. Acum sunt director commercial la o societate, conduc propria masina, cu care tocmai m-am intors de la mare. Si cred ca iubesc. Dar nu pantofi!!
Back to Top