Foamea de atenție și facebook-ul fast food...



Nimănui nu-i place să vorbească singur. 
Nici mie. 
Dacă mâine n-ar mai intra nimeni pe blog nu aș da, însă, vina pe voi.

Niciunei femei nu-i place să se îmbrace frumos și să treacă neobservată. Dar nu toate se îmbracă în ficat de vită argentinian doar-doar o să apară pe ecranele tuturor continentelor cunoscute și chiar pe stația orbitală internațională. 

Avem nevoie de atenție așa cum avem nevoie de respect. 
Așa cum avem nevoie de tandrețe. 
Așa cum avem nevoie.. de dragoste.

Mereu au fost cazuri patologice. Nimfomanele atenției. Și niciodată n-au fost mai vizibile ca acum când există... social media. 

Avem fete care pun poze din ce în ce mai dezbrăcate și mesaje gen: la 10.000 de like-uri o să mi-o vedeți alb-negru. Că acum asta înseamnă artă fotografică: orice poză black and white.

Avem PR-ițe care dau aifoane doar-doar intră cineva în restaurantele cărora le fac ele reclamă. Și rămân și ele goale. Restaurantele. Că toată România are aifon și nu mai crede nici dracu în random.org

Pentru bloggeri facebook-ul e fast food-ul ideal.
All you can eat.
Mănânci cât poți... să vedem dacă mai ești și în stare... să mesteci. 

Înainte să fim citiți ar trebui să fim... cinstiți: mulți autori de bloguri sunt refuzații printului. Oameni care n-au reușit să intre în redacțiile niciunui ziar, cărora nu li s-a publicat niciodată o carte, care n-au fost niciodată invitați nicăieri.
Se invită singuri.
Diferența se vede. Audiența nu e cea pe care și-o doresc. Și atunci se iau de suspecții de serviciu: hoții de atenție care le fură lor prim-planul.
Îi iau la ochi pe cei care au mai multe like-uri sau mai mult trafic și dau cu ei de pământ cu mânia proletară a săracului cu duhul pus față-n față cu relaxatul burghez.
Poate nici burghezul ăla nu e relaxat, că știe zecile de mii de oameni care îl citesc vor de la el acces în aristocrația ideilor. Și uneori are dubii că poate să livreze la fel de bine, fără să copieze pe nimeni, fără să scrie de dragul de a se auzi prin birouri sau la discuțiile de la țigară.
Poate uneori se strâng zeci de mesaje de la oameni care vor un text nou când eu am de scris pentru trustul media care îmi plătește salariul.

Ar fi foarte ușor să mă iau atunci de un blogger mai citit decât mine. Sau ar fi greu, că sunt din ce în ce mai puțini. Să fac trafic din controverse.
Dar mi se pare penibil. 

E deja plin de fete bătrâne care le șoptesc la ureche bărbaților atrași de o frumusețe: E bună, da’ e curvă.

Back to Top