Unii vor să câștige la Loto.
În general cei care au chiulit la mate și nu înțeleg că există o probabilitate mai mare să fim loviți de un asteroid și să murim (ce noroc) toți!
Atunci chiar că nu mai contează cine câștigă reportul...
Eu nu joc, dar sunt convins că am la fel de multe șanse să câștig potul cel mare ca 99,99999999999% dintre dependenții de coadă la gheretă.
Alții vor să aibă atât noroc cât le trebuie să prindă tramvaiul, să nu-i vadă șeful că au întârziat sau să prindă o reducere de 50% la pantofi (unde să nu ia 50% și din pereche, de exemplu, stângul).
Eu n-am nici genul acesta de noroc.
Merg cu mașina și ar fi un dezastru să prind tramvaiul sau să mă prindă el pe mine...
Cât despre șef... până la șeful cel mare și bărbat am mai multe șefe așa că șansele să trec neobservat când vin târziu sunt zero. Nu mai bine trec eu și le dau și Bună Dimineața? Că așa e frumos...
La reduceri m-ați prins.
Port 39, ceea ce înseamnă că degeaba fac ăștia reducere. Mai bine de jumătate dintre producători nici nu se obosesc să scoată și numărul meu.
Dar toate astea nu contează.
Norocul meu e mult mai... palpabil...
Nu e abstract. Pot să-i fac și o poză. Pot să o pun și pe blog. Poate am și pus-o. (acum vă întrebați care o fi...)
Norocul meu e...
Mângâiabil...
Îmbrățișabil...
Căprui...
Vorba cântecului trupei Taxi: Norocul meu e... iubibil.
Desigur, ca toți norocoșii nu-mi merit... norocul.
Dar ceea ce mă face cel mai norocos dintre pământeni... este că și norocul meu crede uneori... că nu mă merită :-)))
