Nu timpul le rezolvă pe toate, ci oamenii pe care ai șansa să-i întâlnești te vindecă!




Trebuie să înțelegi că există un optimism realist și un pesimism aspirațional. Și există povești nemuritoare pentru adulți: Iubirea neîmplinită care te urmărește toată viața.
“A fost o dată ca niciodată” înseamnă că nu se mai întâmplase niciodată până atunci, nu că nu se va mai întâmpla niciodată până la sfârșitul vieții. 
“A trecut ca o rază de soare”? Vezi că și mâine e o dimineață.
Cometă? Astea se mai întorc. 

Optimismul realist cere de la om un singur lucru: așa cum se teme că lucrurile rele care s-au întâmplat s-ar putea repeta, să creadă atunci și că lucrurile bune care s-au întâmplat se pot repeta și ele!!



Oamenii cred mai repede că nu vor scăpa niciodată de fantoma unei iubiri neîmplinite decât că vor putea să țină vie flacăra unei iubiri întregi! Cu pesimismul ăsta căutăm noi fericirea? Evitând cu grijă toate locurile unde chiar am putea-o găsi!
Eu zic să ne dăm două palme și să ne revenim. 
Nu acum, că sunteți la serviciu și vă stricați machiajul. Și nu de față cu alți colegi. Vorbește lumea…
Lăsăm gluma la o parte: E dragoste sau cancer???!!!Dacă există cancer de sân, dragostea asta ar fi un cancer SUB sân?
E dragoste sau un terminator indestructibil care iese din poze să te omoare cu arma lui secretă: melancolia blegoasă?!
S-a dus! Te-a rănit, OK. Dar ai grijă să faci diferența corectă între sentiment și resentiment. Dacă nu lupți să scapi de efectele secundare ale despărțirii, poate că îți cam place. Ți se pare că ești interesantă. O eroină romantică. Personaj de roman. Mie mi se pare că ești cel mult emo. Și parcă a trecut moda asta. 
Da, există iubiri ca niște povești nemuritoare pentru adulți. Dar sunt cu cel puțin două personaje. Și amândouă au grijă de ea, că de-aia trăiește nebuna și uneori face și pui. Cărora poți să le povestești adevăratele Povești Nemuritoare. Cele pentru copii. 


Acesta este un fragment din NECENZURAT!
Comandă cartea cu autograf direct din link: 
http://bit.ly/BooksOverLooks
Back to Top