Îndrăgostitul e ca soldatul…
gata să moară pentru o cauză
pe care n-o înțelege.
El mimează nesupunerea.
Se laudă cu lanțurile lui
cum se laudă femeia
cu bijuteriile.
Ce designer de cătușe e dragostea!
Și cum se plimbă ei doi,
fandosiții
pe insula pustie a infatuării
ca două păsări captive una alteia.
Un zbor periculos, la patru mâini
peste clapele albe și negre
ale zilelor și nopților.
Ce fac ele când se termină muzica?
Când dragostea “face o reverență și moare”
în obișnuința căsătoriei?
Rodesc copii, fructele mâniei,
fructele speranței în reîncarnarea iubirii
în carnea unui om nou.
Fructele fructelor unui fruct numit… Dumnezeu-tatăl…
Și el a vrut să divorțeze de singurătatea învingătorului.
Și s-a ales cu noi,
care vrem să ne însingurăm împreunați.
Vino cu ochii tăi făcuți din resturi de soare,
praf de stele din praf de stele
Dumnezeu adevărat al unei religii de-o noapte!
Vino cu buzele tale din carne velină,
scrise cu dinții celor care au încercat fără rost
să te învețe pe de rost.
Vino chiar dacă știu că nu poți să grăbești începutul
fără să grăbești și sfârșitul.
Nu vreau să-i șterg de pe buzele tale!
Vreau să le continui opera…
Suntem un colectiv de autori perisabili,
lucrând la “femeia lor magna”.
