Inima ta e ca un hotel. Prea multe și-au dat check-in în el :) (I WANT YOUR TEXT)




Știam eu că de la Timișoara vin surprize plăcute. Așa că unul dintre mesajele pe care le-am citit, chiar dacă suntem în vacanță, a fost unul primit din TM pentru I want your text. 
Nu vrea să-l semneze, păcat. Are frazele un pic cam lungi pentru gustul meu, dar femeia asta are ceva de spus și mi-ar plăcea să nu mai fie anonimă data viitoare…


M-am mutat în viața ta pentru că păreai genul de ofertă, chiar dacă erai un pic cam tânăr, așa că mi-am spus că și în dragoste poți să faci un early booking, nu? Erai atât de drăguț, când am intrat în recepție încât nu mă așteptam la o decepție și m-ai întrebat dacă am bagaje și te-ai oferit să mă ajuți cu ele, dar eu ți-am zis că aș prefera să le arunci departe, la groapa de gunoi a orașului sau în apă sau să le dăm foc. Nu m-am gândit că ar fi trebuit să știu și eu dacă ai bagaj, până la urmă nu era treaba mea.
Credeam că o să stau în apartamentul prezidențial al inimii tale, la penthouse, dar câteva luni mai târziu mă simțeam de parcă nu eram oaspete în hotel, ci angajată la curățenie. 
Apoi am devenit responsabilă și cu barul, cu aprovizionarea, room service, animație să nu te plictisești cumva și câte și mai câte, doar secretară nu eram că la telefoane îți răspundeai singur. 
Ca o proastă eram totuși fericită că gradul de ocupare al hotelului părea mereu foarte bun: noi doi, dar apoi am realizat că erau camere în care nu aveam voie să intru și tu nu mai veneai în micul nostru Night club pentru care mă specializasem în striptease la locul de muncă. Ai părut ofertă, acum mi se pare că te-am plătit cam scump pentru o iubire în extrasezon.
Astăzi la 12 eliberez camera că ești prea aglomerat pentru gustul meu, dar nu trebuie să mă ajuți cu bagajele și să nu te aștepți să-ți dau stele pe booking punct com, dar un review ți-aș scrie dacă ar exista un site cu hoteluri și bărbați de evitat. Ne-ar ajuta să știm ce mai zic și altele despre servicii reproșabile și dacă ești sau nu lăsată în hotel cu dorințe de copii, biciclete și animale de companie. 



Back to Top